UKEMI (CĂDERI) 

căderea nu este o înfrângere dacă ştii să te ridici. Procedeele de aikido se practică în doi sau mai mulţi parteneri care preiau pe rând rolurile de nage şi de uke. Aceasta presupune că toţi participanţii stăpânesc bine tehnica căderilor, cel puţin pentru a evita accidentările. Dacă elevii ştiu să cadă, antrenamentele devin o plăcere pentru toată lumea, pentru că dispar încordările musculare şi reţinerile spiritului legate de abaterea de la “poziţia verticală”. Importanţa stăpânirii tehnicii căderilor este relevată şi de faptul că la examenele pentru centuri colorate, execuţia căderilor se notează distinct. Se recomandă ca elevii până la 3 kyu să exerseze circa 25% din durata antrenamentului, iar cei până la 2 kyu circa 15% din timp. Tehnica căderii din aikido urmăreşte două scopuri: siguranţa celui care cade (evitarea accidentărilor) şi revenirea lui într-o poziţie bună pentru continuarea luptei (kamae). Toate căderile se termină prin revenirea în picioare cu faţa spre locul de pornire (spre adversar) cu luarea poziţiei de gardă (kamae) şi ki-ul îndreptat spre înainte. Toate căderile se exersează şi pe stânga şi pe dreapta. În timpul căderilor, părţile vitale ale corpului (capul, şira spinării) trebuie protejate de contactul cu solul. În timpul căderii prin rostogolire corpul trebuie să ia forma unei sfere, iar revenirea (ridicarea) în picioare să se facă folosind energia mişcării. În acest scop căderea trebuie făcută fără reţinere (frica). În timpul căderilor piciorele rămân îndoite şi adunate în interiorul sferei, pentru a nu împiedica rostogolirea şi ridicarea în picioare.

 

MAE-UKEMI (căderea înainte) PAG 162

presupunând că elevul se afla în hidari-kamae, căderea înainte se desfara astfel: elevul se rostogoleşte spre înainte luând contact cu solul prin sabia mâinii stângi apoi va rula pe sol cu braţul stâng, umărul stâng, omoplatul stâng, va rula în continuare pe diagonală spatelui, pe şoldul drept, pe piciorul drept pe care se şi ridica în final în poziţie verticală. Piciorele trebuie strânse, tot corpul se face ghem. Bărbia trebuie apăsată mult în piept, iar capul nu trebuie să atingă salteaua. Corpul trebuie să se rostogolească ca o bilă, fără a se ciocni cu salteaua. La început se învaţă căderea de jos (stând în za pe saltea), şi doar după obişnuirea elevului cu senzaţia de rostogolire, se trece la căderea din picioare.

 

USHIRO-UKEMI (căderea înapoi) PAG 162

la început se învaţă şi se exersează căderea de jos.

Pornind din aceeaşi poziţie de hidari kamae, elevul cade pe spate retrăgând şi îndoind piciorul drept sub corp astfel încât acesta să funcţioneze ca un amortizor evitând izbirea corpului de sol. Se rulează apoi şoldul drept, diagonala spatelui, omoplatul stâng, umărul stâng, sprijin cu braţul stâng pe sol şi revenirea în picioare cu piciorul drept înainte în migi kamae. După însuşirea căderii de jos urmează căderea înapoi din picioare. Revenirea în picioare se produce ca şi cum corpul ar fi tras către cer.

 

Ukemi waza – tehnica căderii PAG 163

Prin căderi, în aikido se urmăreşte siguranţa celui care cade şi revenirea lui într-o poziţie bună pentru

Continuarea luptei. Există două forme de frânare a mişcării: încet (pe o cursă lungă) sau repede (pe o Cursă scurtă):

  1. Cu amortizare prin rostogolire înainte (mae-ukemi) sau înapoi (ushiro-ukemi) – căderi moi, elastice

  2. Cu amortizare prin lovire sau cădere liberă înainte şi lateral (yoko-ukemi) – căderi dure, tari, identice

Cu cele folosite în judo. În acest caz se urmăreşte repartizarea energiei de ciocnire pe o suprafaţă cât Mai mare.

 

Ukemi este o încercare activă

Lasă-te în jos intenţionat

Respiră în timpul ukemi

O părere greşită printre începători este că ukemi, sau artă de a cădea este considerată un aspect pasiv, dificil sau de nedorit al practicării aikido. Partea „distractivă” e să arunci oamenii. Partea plicticoasă e să fii aruncat. Dar există un mod diferit de a aborda ukemi care îl face mai interesant, considerabil mai uşor de învăţat şi mai eficient.

Ukemi este o încercare activă

Chiar dacă, în rolul lui uke, eşti aruncat, ukemi este totuşi o încercare activă. Uke are de fapt două roluri. Primul este cel de atacator. Uke trebuie să furnizeze un atac bun, corect, pentru ca nage să poată exersa. Învăţarea atacurilor este un studiu în sine. Odată ce nage s-a contopit cu atacul şi începe să-l redirecţioneze, are loc o schimbare. Acum nu mai eşti cel care conduce, ci cel care urmează. Nage a preluat controlul şi îţi dirijează energia. Greşeala pe care o fac mulţi începători în acest punct este că devin pasivi. Îl lasă pe nage să-i târască şi să-i arunce ca pe nişte saci cu orez. Ca uke, trebuie să fii tot timpul activ. În loc să fii tras de colo-colo şi aruncat la pământ, obţii un avantaj extraordinar dacă urmezi activ conducerea lui nage, mişcându-te cu propria putere şi în propria direcţie. La un moment dat, nage poate face ceva ca să te dezechilibreze iremediabil. De îndată ce simţi că te dezechilibrezi, practice întrerupi interacţiunea cu nage şi te laşi la pământ! Observă cine şi ce face în descrierea anterioară. Uke trebuie să se simtă stăpân pe situaţie, chiar când este aruncat!

Trebuie să te simţi stăpân pe situaţie, chiar când eşti aruncat.

Lasă-te intenţionat la pământ

Să folosim shomen uchi ikkyo ca exemplu. Execuţi un atac clar, corect asupra creştetului capului partenerului. Când el execută ikkyo, corpul tău este îndoit şi energia îţi este dirijată spre pământ. Poţi fi pur şi simplu plesnit de pământ ca un prosop ud sau poţi fi activ. A fi activ înseamnă a te lăsa la pământ intenţionat. În orice caz trebuie să fii în echilibru.

Partenerul te dezechilibrează continuu şi, prin executarea unui ukemi activ, îţi restabileşti continuu echilibrul. Acest dans duce până la pământ sau până la un procedeu de imobilizare aplicat asupra ta. Motivaţia tactică a acestei metode de antrenament este aceea că, dacă partenerul îţi oferă o deschidere, eşti în poziţia (mai precis, stăpân pe situaţie) de a te mişca prin acea deschidere. Ai putea chiar să aplici un procedeu asupra partenerului dacă eşti echilibrat şi îţi controlezi propria cădere.

Metoda ukemi-ului activ este foarte simplă. Odată ce simţi că-ţi pierzi echilibrul, nu te opune. Fă un pas sau doi pentru a-ţi recăpăta echilibrul şi apoi lasă-te în jos, sub propriul control, până la saltea. Bineînţeles, viteza va trebui să se armonizeze cu a partenerului ca să simţi cum ar fi, imaginează-ţi că eşti uke. Îl loveşti pe nage şi imaginează-ţi că el aplică un procedeu asupra ta. Treci cu încetinitorul prin mişcările lui asupra ta. Dacă execuţi mişcările sub propriul tău control, vei putea să opreşti şi să inversezi mişcările în orice moment. Trebuie să ai acest sentiment (control, reversibilitate) atunci când cineva te aruncă în realitate. Dacă poţi trata ukemi în acest fel, vei fi de mare ajutor elevilor începători pentru că practic îi vei „învăţa” aruncarea sau procedeul prin modul în care efectuezi căderea. O versiune mult mai avansată a ukemi este aceea în care te mişti într-o direcţie neaşteptată (adică nu în locul în care nage se aşteaptă să cazi) după pierderea echilibrului. Acest lucru ar putea perturba echilibrul lui nage şi deodată nage va executa ukemi!

RESPIRĂ ÎN TIMPUL UKEMI

Respiraţia este foarte importantă în ukemi. Dacă îţi ţii respiraţia, corpul tău nu va fi moale şi suplu iar tu vei fi epuizat. Dacă ukemi pare dificil, ajută-te de respiraţie pentru a suporta căderea. Dacă îţi controlezi ukemi, respiraţia, şi rămâi relaxat simţind ki-ul circulând prin tine, ukemi va fi o experienţă complet diferită. Ai pute ajunge la concluzia că ukemi e mai plăcut decât aruncarea!