Respiraţia 

ACtul fiziologic al respiraţiei are pentru viața o importanta mai mare decât se apreciază la prima vedere. In Aikido ajungem, cu timpul, sa înţelegem si alte aspecte ale respiraţiei pe care omul obişnuit nu are cum sa le cunoască. In afara de legătura evidenta ce exista intre respiraţie -oxigenarea ţesuturilor – sănătate – vitalitate, in Aikido descoperim legătura dintre respiraţie si Ki, dintre respiraţie si mişcare, aşa cum s-a arătat la cap. 3.1.

Preocuparea oamenilor, a specialiştilor de diverse meserii fata de problema respiraţiei este pe de o parte foarte veche (yoghinii),

In cuie ce urmează vom prezenta doar câteva sfaturi si exerciţii din bogata experienţa a Aikido-ului privind respiraţia.

Se respira numai pe nas, cu gura închisă si cu dosul vârfului limbii uşor apăsat pe cerul gurii sau pe partea din spate a dinţilor de sus. In acest sens circula următoarea vorba : „respiraţia pe gura este ca mâncatul pe nas”.

Respiraţia se face mai ales abdominal. La Inspiraţie se extinde (umfla) abdomenul Trăgându-se aerul păna in partea de jos a Menuiui, către Centru, iar la expiraţie Abdomenul se relaxează.

Actul respirator se va organiza si concentra întotdeauna către Centru (Seika-no-rtten).

Pentru coordonarea respiraţiei cu mişcările corpului se recomanda următoarele : se inspira când braţele se ridica, se desfac, se trag, se retrag si se expira când braţele se coboară, se apropie, se împinge, se loveşte. Respiraţia nu trebuie forţată sa se adapteze la mişcări. Mişcarea trebuie sa urmărească ritmul respiraţiei si nu invers. Niciodată respiraţia nu trebuie forţată. Funcţiile corpului omenesc sunt atât de perfect armonizate, incit oricând, cantitatea de oxigen adusa de sistemul cardiovascular de la sistemul respirator corespunde necesarului de oxigen pentru celulele corpului.

Sunt doua efecte principale, neplăcute, produse de o respiraţie forţată, nenaturala :

1. A) Hiperventilația – produsa de o respiraţie foarte adâncă si rara, care duce la o scădere a conţinutului de bioxid de carbon din sânge si in continuare la o dereglare biochimica a echilibrului acizi / baze din corp;

2. B) Hipoventilația – produsa de o respiraţie forţată,

Superficiala si rapida, care duce la o scădere a conţinutului de oxigen din sânge.

In ambele cazuri se dereglează echilibrul corect dintre oxigen si bioxidul de carbon, care trebuie păstrat pentru funcţionarea normala a corpului omenesc. Acest dezechilibru biochimic duce la o lipsa de oxigen in creier, fapt ce produce ameţeli, slăbiciune si, uneori, tremurul mâinilor si picioarelor.

 

Exerciţiul de respiraţie pregătitoare  

Acest exerciţiu se face înainte de antrenament.

Poziţia iniţiala in picioare, cu tălpile depărtate la lăţimea umerilor, cu ochii întredeschiși, cu braţele si degetele atârnând relaxat.

Se începe cu inspiraţia pe nas, simultan cu ridicarea pe vârful picioarelor si strângerea pumnilor. Când se termina inspiraţia, se coboară pumnii, se lasă jos călcâiele si se contracta Hara : se sta aşa cam 5 secunde.

Apoi se expira pe nas, simultan cu desfacerea pumnilor si mișcând palmele ca si când am vrea sa apăsam pământul cu ele. La sfârșitul expiraţiei care durează cam 10 secunde, se încordează din nou Hara si se trece in poziţia iniţiala, după care se reia ciclul. Un număr de 5-6 respiraţii complete este suficient pentru aerisirea plămânilor si oxigenarea organismului in vederea efortului ce urmează.

 

Exerciţiul de respiraţie „Misogi” 

Acest exerciţiu, folosit de multa vreme in Japonia cu rezultate excelente, asigura pe lingă o buna ventilare a plămânilor si concentrarea mentala. Necesara diferitelor situaţii speciale. Aceasta respiraţie este deosebit de eficace in reglarea funcţiunilor interne ale organismului.

Poziţia iniţiala : in Za, cu ochii închişi, cu Ki-ul concentrat in Ha’ra (Seika-no-itten). Se începe cu o expiraţie pe gura, lung si liniştit; corpul se poate apleca puţin; durata acestei expiraţii este de 20 secunde la începători si 40 secunde la avansaţi. Când credeţi ca aţi terminat aerul, forţaţi o ultima expiraţie printr-o tuse uşoara. Şuvoiul de aer expirat se îndreaptă spre un punct situat pe Tatami, la circa 1-1,5m in fata. După terminarea expiraţiei se închide gura, se aşteaptă 1-2 secunde apoi se începe inspiraţia pe nas. Şuvoiul de aer se îndreaptă imaginar spre creştetul capului, nu spre plămâni. Inspiraţia durează 10-25 secunde si se tremina cu o mişcare forţată de tragere a aerului, inversa tusei. După terminarea inspiraţiei se coboară aerul in Hara si se face o pauza de circa 10 secunde. Apoi se repeta ciclul expiraţie -inspiraţie – reţinere de cite ori vreţi. Un ciclu durează

Aproximativ 40 de secunde la începători si peste un minut la cei avansaţi.

Exerciţiul se poate face si in timpul antrenamentelor, dar noi recomandam ca acest exerciţiu de respiraţie sa se facă in afara

Antrenamentului, in linişte si fără spectatori. Se recomanda o repriza de 15 minute înainte de culcare si o alta repriza de Misogi imediat după deşteptare, dimineaţa.