MIŞCĂ-TE PRIN TRANSFERUL GREUTĂŢII 

Încet dar constant, transferă greutatea pe piciorul din spate. Aceasta va avea ca rezultat o tragere a braţului partenerului în direcţia degetelor sale. Ai grijă să fie o tragere uşoară, nu o smucitură. Cel mai probabil, partenerul îşi va pierde echilibrul şi va cădea în faţă pe măsură ce tragi. De îndată ce partenerul îşi pierde echilibrul, dă-i drumul. El va face un pas pentru aşi recăpăta echilibrul. Prin simpla preluare a mobilităţii din braţul partenerului şi din braţul tău, ai stabilit un fel de conexiune.

Această conexiune a devenit evidentă când ţi-ai transferat greutatea în spate. Pentru că eraţi conectaţi (şi pentru că deja îi afectaseşi poziţia prin răsucirea braţului), centrul partenerului s-a mutat câţiva centimetri în faţă pe când al tău s-a mutat câţiva centimetri în spate. Aceşti câţiva centimetri au fost suficienţi pentru a-l face să-şi piardă complet echilibrul şi să cadă.

Important nu este că partenerul a căzut, ci că, pentru un moment, aţi fost conectaţi. Când te-ai mişcat din centrul tău, partenerul s-a mişcat corespunzător. Deşi ai depus ceva efort, felul de mişcare pe care ai făcut-o cere foarte puţin efort. Nu a fost mai mult decât mutarea greutăţii de pe un picior pe altul. Dacă ai suprimat toată mobilitatea dintre tine şi partener şi ai

Afectat poziţia partenerului prin răsucirea mâinii, mutarea propriei greutăţi trebuie să fi fost la fel ca şi când ai fi făcut-o singur.

Un secret aici stă adevăratul secret al exerciţiilor de aikido. Dacă eşti conectat la centrul partenerului, partea esenţială a oricărei „aruncări” este pur şi simplu deplasarea propriei greutăţi. E important de înţeles că această deplasare a greutăţii nu e mare lucru în majoritatea cazurilor. Mişcarea este de numai câţiva centimetri. Nu e nevoie să fie o mişcare amplă, exagerată.

Când te conectezi în acest fel, devii una cu partenerul într-un mod foarte real, palpabil. Când te mişti, partenerul se mişcă, în acelaşi timp şi în aceeaşi direcţie. Sunteţi una, în termeni de mişcare. Experienţa mişcării e practic aceeaşi cu a mişcării de unul singur. Cu alte cuvinte, odată conectat cu centrul partenerului, nu trebuie mai mult efort pentru a te mişca pe tine şi pe partener decât pentru a te mişca tu însuţi. Implicaţiile acestui fapt sunt puternice. Nu îţi ia mai mult să-ţi arunci partenerul decât îţi ia să te deplasezi sau să-ţi muţi greutatea. Orice efort suplimentar înseamnă că nu eşti conectat sau că foloseşti mai multă forţă decât e necesar