UN OM ECHILIBRAT ESTE UN OM PUTERNIC DACĂ ARE IUBIRE, VOINŢĂ ŞI CREDINŢĂ
Secondary Navigation Menu
Iata câteva sfaturi pentru instructori
Învăța tu, dar învață-i si pe alţii ! Adeseori se întâlnesc in Dojo-urile de Aikido elevi avansaţi interesaţi numai de propriul lor progres, si cărora nu le place să-i ajute pe începători. Pe aceştia ii pândește pericolul ca progresul tehnic sa nu fie însoţit si de cel spiritual. Egoismul este o piedica in circulaţia naturala si corecta â Ki-ului si aceasta încetineşte progresul. Ajutorul dat altuia se va întoarce in folosul nostru. Aşa se petrece in Aikido : cel ce ajuta mai mult pe alţii sa progreseze, progresează el însuşi mai repede, pentru ca înţelege mai bine procedeele pe care le explica si își adâncește fără sa vrea înţelegerea principiilor generale. Nu este adevărat ca progresul unuia se bazează pe înapoierea altuia. In Aikido se poate învăța si progresa numai împreuna cu ceilalţi.
Fii modest ! Nu te crede perfect numai pentru ca ai ajuns sa fii instructor ! Calitatea de instructor nu garantează ca stăpânești toate principiile Aikido, c ! Numai ca ai făcut un pas mai departe pe Cale decât alţii. O greşeala făcuta de instructor este o greşeala, aşa cum un lucru bun făcut de elev este un lucru bun. Instructorul nu trebuie sa fie satisfăcut ca a ajuns in acest post, ci trebuie sa caute mereu sa meargă mai departe pe Do. Nu uita ca o experienţa de 20 de ani nu este acelaşi lucru cu de 20 de ori experienţa aceluiaşi an. Ca sa fii profesor bun trebuie sa fii modest.
Elevii sunt oglinda profesorul ui. Elevul si profesorul călătoresc împreuna pe calea Aikido si sunt fiecare oglinda in care se reflecta celalalt. Virtuţile si defectele unuia se oglindesc in calităţile si lipsurile celuilalt. Elevii observa
Totul si copiază repede calităţile, dar mai ales defectele profesorilor. Daca el este înfumurat, neglijent, dispreţuitor, tot aşa devin si elevii. Un profesor care constata obiceiuri proaste la elevi, trebuie sa le considere ca o imagine a propriilor sale defecte si va trebui urgent sa analizeze propria sa persoana. Respecta adevărul, nu puterea ! Adevărul este puterea si nu invers ! Nu trebuie căutata forţa sau eficienta tehnicii, ci trebuie respectate principiile Aikido-ului. Daca o acţiune este in sprijinul acestor principii ea va fi eficienta; daca un procedeu nu respecta principiile.va rămâne ineficient. Aceste idei trebuie să-i călăuzească pe instructori in demonstrarea si exersarea oricăror mişcări din care ei alcătuiesc lecţia. Deseori apare la elevi tendinţa de alunecare spre Aiki-jutsu, de folosire a forţei; câteodată tendinţa apare chiar si la instructor. Trebuie sa fim vigilenţi si sa oprim din timp astfel de manifestări, care pot polua atmosfera plăcuta din Dojo si pot duce la accidente. Subliniem insa ca referiri la Aiki-Jutsu pentru comparaţie cu procedeele din Aikido sunt utile, daca nu devin obiectivul antrenamentului.
Atitudinea si nu vechimea ii caracterizează pe instructori. Un bun instructor nu este obligatoriu cel mai puternic sau cel mai grozav tehnician si invers, omul cel mai puternic sau tehnicianul cel mai perfect nu sunt de la sine profesori buni de Aikido. Pentru a fi un bun instructor trebuie sa explici altora cu dragoste, entuziasm si răbdare doar atât cit ştii. Nu trebuie sa aştepţi păna ştii.. si apoi sa devii instructor; acest tot este atât de mare incit niciodată n-o să-l poţi însuși in întregime. Un bun instructor este acela care încearcă sa progreseze împreuna cu alţii mai puţin pricepuţi decât el, mergând cu toţii pe acelaşi drum. Pentru răspândirea Aikido-ului contează mai mult faptul ca instructorii înțeleg principiile si au o atitudine corecta si conforma acestor principii, decât ca ei sunt tehnicieni remarcabili sau pot dobori pe oricine într-o lupta.
Fi ! Cinstit si nepărtinitor ! Un profesor trebuie sa fie dezinteresat, bun, cinstit si nepărtinitor cu toţi elevii. Este plăcut sa predai unor elevi talentaţi care învăța repede, dar nu trebuie să-i neglijam pe cei mai puţin dotaţi. O persoana cu corpul rigid si neîndemânatic, sau care învață greu, dovedeşte ca nu ştie să-și folosească corect corpul si mintea. Un corp este rigid din cauza Ki-ului care nu circula liber. Înstructorul bun nu este cel care ii ajuta pe un elev talentat, ci acela care se străduieşte cu elevii dificili. Căutarea mijloacelor pedagogice optime pentru aceste cazuri grele asigura atât ridicarea măiestriei instructorului, cit si progresul lui, ii dezvolta calităţile de om si conducător de oameni. Nepărtinire nu înseamnă ca tuturor sa li se aplice acelaşi program sau aceleaşi metode. Persoanele feminine sau mai in vârstă au alte posibilităţi decât tinerii; unii învață mai repede si alţii mai încet; lecţiile trebuie sa fie adaptate capacităţilor si necesitaţilor fiecărui elev. Adevărata imparţialitate a instructorului înseamnă să-i iubească la fel pe toţi si să-i înțeleagă cu aceeaşi bunătate pe fiecare dintre elevi.
Instructorii trebuie sa colaboreze intre ei ! Instructorii trebuie sa se înțeleagă intre ei, fără invidie sau dispreţ ! Faptul ca pot apare diferențe intre felurile in care preda fiecare din ei nu are nici o importanta daca ceea ce se preda este Aikido, daca se respecta principiile corecte. Din când in când instructorii trebuie sa facă schimb de experienţa, fie prin stagii (antrenamente) comune, fie prin vizite reciproce la Dojo-urile respective. Discuţiile prieteneşti si analiza procedeelor studiate, trebuie axate in jurul criteriului de concordanta cu principiile Aikido-ului, nu asupra eficientei sau a altor aspecte subiective. Nu trebuie susţinuta o opinie greşita. In Aikido orice greşeala trebuie corectata imediat, nu ascunsa, pentru ca se va răzbuna mai târziu. Când iţi corectezi o greşeala, nu înseamnă ca o faci pentru ca aşa spune cineva, ci numai pentru ca faci ceea ce trebuie.
LA practicarea procedeelor de Aikido descrise in carte, se va tine seama de următoarele reguli de baza :
In Aikido nu se acţionează împotriva partenerului, ci împreuna cu el ! Toate procedeele trebuie orientate spre respectarea acestui principiu fundamental al nonviolenţei. Apărarea prin si cu Aikido înseamnă să-l aduci pe agresor la sentimente mai bune. Se înțelege ca apărarea trebuie sa se înscrie in desfăşurarea naturala a mişcărilor, astfel incit partenerul sa nu se accidenteze. Mişcările de apărare nefiziologice (nenaturale) nu numai ca deranjează desfăşurarea armonioasa a acţiunii, dar pot provoacă tensiuni si dorinţa de răzbunare, ducând la escaladarea violentei. Astfel de mişcări sunt contrare scopului si principiilor Aikido-ului, respectiv iubirii si armoniei si nonviolentei.
In timpul execuţiei unui procedeu, trebuie lansate in direcţia de mişcare (execuţie) nu numai forţa coordonata a respiraţiei (Kokyu), ci si voinţa de a învinge. In acest sens se atrage atenţia ca o mare însemnătate o au : poziţia (ţinuta) capului, a privirii si a corpului, acestea exprimând capacitatea de coordonare a Ki-ului celui ce se apară, precum si dorinţa de rezolvare pe cale paşnica a conflictului.
In cazul unui atac iminent, nesiguranţa in alegerea principiilor de acţionare si predispoziţia spre compromis nu constituie calea potrivita pentru rezolvarea problemei, acestea fiind doar expresia slăbiciunii si nesiguranţei proprii. In astfel de situaţie agresorul prinde curaj si devine mai insistent.
Forţa respiraţiei (Kokyu) trebuie sa pornească din Hara, sa curgă prin Tekatana si sa se îndrepte către agresor (Uke), dar fără a se concentra exclusiv asupra acestuia. Respiraţia lui Nage trebuie sa decurgă normal, dar in mod inevitabil va trebui sa se adapteze desfăşurării naturale a mişcărilor de atac si de apărare. Chiar in momentele de relaxare fizica, atenţia interioara a unui Aikidoka trebuie sa rămână treaza, aceasta permițându-i lui Nage sa fie gata sa treacă fulgerător la starea de încordare (mişcare) necesara rezolvării unei situaţii limita.
In Aikido, toate procedeele trebuie exersate si pe plan mental, deoarece numai printr-o participare totala – inclusiv interioara – se poate capătă acea forţa interioara ce ii permite unui Aikidoka sa reacţioneze intuitiv si corect la o situaţie neaşteptata. Siguranţa si maturitatea se obţin insa numai prin antrenamentul fizic intens si regulat. Trebuie sa alegi soluţia realizabila, potrivita situaţie !; in momentul atacului nu este loc pentru speculaţii teoretice si discuţii inutile. Fiecare elev constata prin experienţa fizica directa, ca mişcările complicate, savante, ii blochează Hara, in loc să-i asigure libertatea necesara momentului, si aceasta ii face sa se reîntoarcă repede la simplitate.
Pana la nivelul la care si ei, la rândul lor, sa poată face același la nivelul 3 Dan trebuie exersate mai mult mişcările Irimi (pentru formarea curajului, a forţei): după acest nivel de pregătire se exersează mişcările Tenkan (deoarece elevul s-a „copt” pentru ele).
S-a constatat ca in Dojo-urile din Europa se învață prea repede eschivele. Japonezii critica acest lucru si evident nu putem fi decât de acord cu aceasta. Asta înseamnă ca elevul va învăţa sa eschiveze atacurile pe care inca nu le cunoaşte. Cunoaşterea puterii si caracteristicilor atacului se poate face numai dacă-l blochezi in mare măsura pe agresor; normal este ca începătorul sa fie călit, sa se obişnuiască cu durerea, deci sa execute procedeele in varianta Irimi.
Arta Marţiala trebuie sa asigure succesul in orice împrejurare, deci si acolo unde nu este loc pentru mişcările necesare execuţiei unei variante Tenkan, adică într-un spaţiu restrâns, unde inevitabil, nu se poate lucra decât Irimi.