AIKIDO ARGUMENT 

„SĂ-I CUNOŞTI PE CEILALŢI ÎNSEAMNĂ ÎNŢELEPCIUNE, SĂ TE CUNOŞTI PE TINE ÎNSUŢI ÎNSEAMNĂ ILUMINARE”

morihei ueshiba – fondatorul aikido-ului aikido – calea păcii şi a armoniei – (mijloc de modelare a comportamentului uman) aikido este o artă marţială eficientă, de origine japoneză care sintetizează procedee de luptă şi principii filozofice vechi de milenii ce se adresează în aceeaşi măsură corpului şi minţii; obiectivul său principal fiind realizarea deplinei armonii între acestea precum şi dezvoltarea unei personalităţi echilibrate. Principiile aikido-ului sunt unice pentru toţi, însă, percepţia acestora poate să difere pentru fiecare practicant în parte. 􀂾 aikido – principii filozofice de bază 􀂃 ai – armonie, unitate, pace 􀂃 ki – energie, spirit, forţa 􀂃 do – cale, metodă, mod de viaţă 􀂃 sincronism şi intuiţie 􀂃 acţiune – reacţiune 􀂃 centru (seika-no-itten) 􀂃 irimi – tenkan (pozitiv – negativ) 􀂾 aikido – învăţătura – mod de viaţă aikido reprezentând pentru cel care practică această artă marţiala o alegere, o opţiune de viaţă. Definit clasic ca fiind o artă marţiala japoneză ce sintetizează tehnici marţiale şi principii filozofice, realizând o împletire a lor, aikido reprezintă pentru practicanţii adevăraţi un mod de viaţă.

􀂾 aikido – calea păcii şi a armoniei fondatorul sau, 0-sensei morihei ueshiba, a gândit aikido ca un mod eficient de autoapărare, bazat pe utilizarea tuturor energiilor umane, fizice şi psihice, şi având ca scop final declarat intrarea în armonie a practicanţilor cu tot ceea ce îi înconjoară. De aceea, aikido este cunoscut ca fiind „calea păcii şi a armoniei”. Această artă marţiala urmăreşte armonizarea apărării şi atacului, principiul sau de baza fiind principiul echilibrului universal al celor două forţe contrare şi complementare: forţa negativă, yin, şi forţa pozitivă, yang. Prin urmare, acest principiu al echilibrului contrariilor se regăseşte în toate tehnicile aikido, concretizându-se în adaptarea apărării la tipul atacului (fizic său spiritual) şi urmărindu-se, totodată, ca cel care se apără să înveţe să folosească energia adversarului pentru a-l imobiliza. Se remarcă faptul că nu se urmăreşte distrugerea adversarului, ci înţelegerea cu acesta, armonizarea celor două forţe contrare. Această atitudine derivă şi din una dintre cele mai importante reguli din aikido: respectarea de către practicant, prin tot ceea ce face, a principiilor armoniei, nonviolenţei, iubirii. Prin aikido se învaţă modul în care, în timp, poţi obţine beneficii datorită gândirii pozitive şi modul în care te poţi schimba prin iubire. Practicanţii adevăraţi sunt conştienţi de posibilitatea de a-şi modela propriul comportament, cunoscând faptul că ceea ce ţine de caracterul lor reprezintă suma tuturor acţiunilor pe care le întreprind şi, prin urmare, ei caută să desfăşoare cât mai multe acţiuni pozitive, constructive. Toate tehnicile din aikido se bazează pe legile armoniei cu universul. Din acest motiv, elevul trebuie să ţină cont de principiile de morală şi etică pe care le promovează această artă marţiala. În caz contrar, el nu îşi va găsi locul în dojo-ul de aikido şi, din păcate, nu va cunoaşte beneficiile rezultate din eliberarea de stresul cotidian şi găsirea echilibrului interior atât de necesar. Prin antrenamentele de aikido se învaţă, pe de o parte, o metodă eficientă de autoapărare, iar pe de altă parte, se dezvoltă capacitatea elevului de a face faţa tuturor situaţiilor din viaţa prin stăpânirea corpului şi spiritului, a energiilor fizice şi spirituale. Ca urmare a cunoaşterii legilor armoniei şi echilibrului, un practicant de aikido este o persoană sigură pe ea, care ştie că problemele vieţii nu trebuie să-i provoace teamă, ci să o mobilizeze să găsească soluţii, este o persoană care ştie că în viaţă există atât urcuşuri, cât şi coborâşuri, dar, indiferent de ceea ce se întâmpla, valoarea să ca individ nu se modifică. Însă, pentru a ajunge la un asemenea nivel, elevul trebuie să participe cu conştiinciozitate la antrenamente, să fie modest şi să ţină cont de ceea ce se cere de la el. Şi nu va putea face toate aceste lucruri decât dacă practică aikido cu dăruire şi în măsura în care crede cu adevărat în ceea ce face.

􀂾 aikido – respect dăruirea şi credinţa practicantului sunt dovedite de respect cu care tratează el această artă marţiala, respect ce se reflectă în toate acţiunile sale din cadrul dojo-ului, dar, mai ales, în cele din afara acestuia. Elevul trebuie să înţeleagă că aikido este un lucru foarte serios, iar dacă vrea să-l practice bine, este nevoie să muncească foarte mult. El trebuie să conştientizeze faptul că pentru a progresa este nevoie de muncă multă, dăruire totală la antrenamente, sinceritate şi cooperare cu partenerul. 􀂾 aikido – sinceritate şi dăruire dacă în timpul antrenamentelor elevul munceşte cu sinceritate şi dăruire, aikido îi va schimba modul de gândire şi de acţiune. Lucrând cu seriozitate în dojo, căutând să fie cât mai atent şi să facă fiecare lucru cât mai corect, practicantul de aikido va ajunge să trateze cu aceeaşi seriozitate şi celelalte aspecte din viaţa sa. De asemenea, dacă în dojo se munceşte cu plăcere (sau se învaţă cum se poate munci cu plăcere), în mod inconştient, elevul ajunge să dea totul din el, învaţă să profite de antrenamente şi, treptat, îşi depăşeşte propriile bariere. În momentul în care practicantul trece de limitele pe care şi le cunoştea, el face, de fapt, paşi mari în propria să viaţă. 􀂾 aikido – independentă pentru a putea da totul la un antrenament, elevul trebuie să fie independent, în sensul de a fi foarte concentrat asupra a ceea ce trebuie să facă şi, pe de o parte, să nu îl mai preocupe grijile şi problemele din „afara”, din viaţa să cotidiană, iar pe de altă parte, să nu piardă timpul uitându-se în stânga şi în dreapta, urmărind tot ceea ce fac ceilalţi. Acest ultim aspect nu exclude, însă, posibilitatea ca practicantul să urmeze un anumit model. Din contră, este bine să-şi caute şi să-şi găsească un model de urmat (atât la aikido, cât şi în viaţă). El trebuie să se compare mereu cu acel model pentru a vedea cât a progresat sau nu, pentru a-şi impune noi limite pe care să le întreacă singur în viitor. 􀂾 aikido – principiul lucrului bine făcut un alt aspect pe care trebuie să-l respecte un practicant serios de arte marţiale vizează unul dintre cele mai importante principii din aikido şi anume principiul lucrului bine făcut. Elevul trebuie să înveţe să termine tot ceea ce a început, să nu mai lase nimic neterminat. Pentru a putea persevera pe calea „lucrului bine făcut”, practicantul de aikido trebuie să caute să-şi dezvolte mintea, capacitatea de a fi ordonat, capacitatea de a avea control asupra să şi asupra lucrurilor din jurul său, dar mai trebuie să caute să-şi învingă şi propria lene, propria inerţie.

Mintea este totul: ea comandă corpului şi, folosind-o, elevul se poate schimba şi poate accelera procesul său de învăţare. Dacă un practicant de aikido ştie cine este şi ce poate, el nu numai că-şi intuieşte drumul, „do” -ul, dar ştie şi la ce să se aştepte de la el însuşi, mergând pe calea pe care a ales-o. În aceste condiţii, el poate deveni mai bun atât ca aikidoka, cât şi ca om. 􀂾 aikido – ordine în ceea ce priveşte ordinea, elevului trebuie să-i fie foarte clar tot ceea ce are de făcut în dojo (mişcările, poziţiile, principiile ce trebuie respectate) astfel încât să simtă el însuşi că are totul în ordine în mintea să şi cu corpul său. Astfel, având în minte (ordonat) tot ce ţine de antrenament, elevul se va simţi mult mai sigur pe el şi, automat, va deveni mai relaxat şi mai receptiv la informaţiile pe care trebuie să le asimileze. 􀂾 aikido – control din modul în care practicantul simte sau nu că are totul în ordine decurge şi modul în care acesta simte sau nu că deţine controlul asupra lucrurilor. Firesc este ca un practicant de aikido să facă lucrurile având control asupra lor (atât în dojo, cât şi în afara lui). Astfel: – când se luptă, el trebuie să aibă control asupra sa şi asupra adversarului; – când lucrează, trebuie să aibă sub control nu numai situaţiile, ci trebuie să ajungă să ţină şi oamenii sub control; – când învăţa ceva nou, el trebuie să se relaxeze şi să simtă cum începe să controleze procesul de asimilare a cunoştiinţelor. Pe lângă toate acestea, pe parcursul practicării aikido-ului, elevul trebuie să caute mereu să-şi învingă propria inerţie, să iasă din amorţeala şi să renunţe să mai fie comod. Chiar dacă îi este greu să se lupte cu lenea, cunoscând faptul că antidotul ei este hărnicia, el va trata cu seriozitate această problemă şi îşi va depăşi propriile bariere. Învingăndu-şi inerţia, practicantul demonstrează că tratează antrenamentele de aikido cu seriozitate şi cu sinceritate. În acest moment, este clar că el a înţeles că nu este suficient să vii la antrenamente, ci mai trebuie să şi lucrezi serios. Dacă la fiecare antrenament, elevul nu face lucrurile puţin mai bine decât la antrenamentul anterior, dacă le face la fel ca înainte sau chiar mai prost, atunci el îşi încetineşte mult procesul de învăţare. Pentru a înainta pe calea aikido-ului, este necesar ca practicantul să caute să fie mai bun la fiecare antrenament, să nu lase „pe mâine” ceea ce poate face azi, respectând astfel şi principiul care cere să dai totul „aici şi acum”. Atenţia acordată propriului comportament nu trebuie să înceteze la sfârşitul antrenamentului şi la ieşirea din dojo. Practicantul de aikido nu trebuie să ignore „în afara” principiile pe care le respectă în dojo, iar acest lucru este uşor de realizat de către el dacă, într-adevăr, participă total la antrenamentele Obişnuite – fără să conştientizeze acest lucru în mod distinct, el ajunge să fie la fel de serios şi de sincer în toate acţiunile sale. Datorită complexităţii sale, aikido permite practicantului să ajungă aproape fără să vrea să-şi realizeze un echilibru între corp şi spirit, urmarea fiind dezvoltarea unei personalităţi armonioase. Treptat, fiecare elev ajunge să treacă totul prin propriul său filtru, să analizeze singur situaţiile şi faptele de viaţă, fără să se mai ia după „ceea ce zice lumea”. Nu se mai lasă influenţat de oricine, îşi lărgeşte orizontul şi-şi modifica întregul stil de viaţă. Practic, elevul are alte aspiraţii şi evită să mai aibă multe contacte cu oamenii limitaţi; nu se mai lasă dus de „val” şi învaţă să aprecieze fiecare moment al vieţii sale. Un adevărat practicant de aikido ştie să se bucure de tot ceea ce face: de antrenamente, de munca să zilnică, de fiecare problemă ce se iveşte în viaţă. În fapt, un aikidoka nu se sperie de problemele ce apar, ci caută să se folosească de ocazie pentru a găsi o soluţie, pentru a le rezolva. El ştie să nu lase să treacă pe lângă el ocaziile pe care i le oferă viaţa. Se foloseşte de ele pentru a face ceea ce trebuie: – când are ocazia să muncească, munceşte; – când are ocazia să gândească, gândeşte; – când are ocazia să înveţe ceva nou, învaţă. Un aikidoka ştie că totul este posibil, ca totul se învaţă, pentru că, practicând aikido, el descoperă că nu există limite. Nu se mai plânge de nimic, ci se bucură de tot ceea ce îi oferă viaţa de zi cu zi, găsindu-şi propriul echilibru şi armonizându-se cu restul universului. Astfel, marele câştig al celui ce practică aikido îl reprezintă transformările ce au loc în felul său de a fi şi de a privi lucrurile, în modul său de a primi ceea ce îi oferă viaţa şi de a acţiona, precum şi în felul în care el învaţă să-şi realizeze un anumit echilibru şi să şi-l păstreze. Căutându-şi locul în lume, în univers, el se descoperă pe sine însuşi altfel de cum se ştia, intră în armonie cu tot ceea ce îl înconjoară şi realizează lucruri pe care omul obişnuit din ziua de azi, stresat şi limitat din cauza permanentelor sale probleme, speră să le obţină cumva, cândva, dar nu depune nici un efort pentru a se schimba şi pentru a construi câte ceva prin iubire şi folosind gândirea pozitivă. De aceea, devin practicanţi adevăraţi de aikido numai oamenii care nu sunt limitaţi, care se caracterizează prin complexitate şi seriozitate. Oamenii care înţeleg ca echilibrul şi armonia se găsesc numai dacă le cauţi cu adevărat, că acestea se obţin prin eforturi, şi ca, pentru a le dobândi, sunt necesare cunoaşterea şi înţelegerea legilor universului din care facem parte cu toţii.

De ce trebuie să practice şi copiii akido? 􀂾 aikido se adresează tuturor persoanelor indiferent de vârstă, sex, religie etc; principiile sale sunt accesibile, putându-se aborda sub mai multe aspecte ca: artă marţială, filozofie, mod de viaţă, disciplină, sport etc sau toate în acelaşi timp, în această situaţie având efect sinergic asupra practicantului; 􀂾 aikido asigură o mai bună integrare a elevului în viaţa de grup, adaptarea la cerinţele din ce în ce mai solicitante ale vieţii cotidiene, o mai bună atenţie şi concentrare la problemele cu care se confruntă precum şi eliminarea factorilor de stress; 􀂾 aikido, datorită principiilor sale filozofice, asigură o relaţie optimă elev – profesor şi elev – elev, bazată pe comunicare şi respect reciproc; 􀂾 aikido, practicat zilnic, cu perseverenţă şi sinceritate, respectând îndrumările profesorului, asigură o dezvoltare armonioasă între psihic şi corp; 􀂾 aikido practicat ca mod de viaţă, ajută la cunoaşterea propriilor limite şi depăşirea lor printr-un exerciţiu continuu, ducând astfel, în timp, la autocunoaştere şi creşterea încrederii în propriile forţe; 􀂾 aikido practicat ca exerciţiu de luptă pregăteşte elevul pentru a face faţă diverselor agresiuni fizice şi verbale ce pot surveni în viaţa cotidiană; 􀂾 aikido dezvoltă practicantului respectul faţă de sine şi de cei din jurul său precum şi faţă de celelalte valori umane.