UKEMI (CĂDERI)
căderea nu este o înfrângere dacă ştii să te ridici. Procedeele de aikido se practică în doi sau mai mulţi parteneri care preiau pe rând rolurile de nage şi de uke. Aceasta presupune că toţi participanţii stăpânesc bine tehnica căderilor, cel puţin pentru a evita accidentările. Dacă elevii ştiu să cadă, antrenamentele devin o plăcere pentru toată lumea, pentru că dispar încordările musculare şi reţinerile spiritului legate de abaterea de la “poziţia verticală”. Importanţa stăpânirii tehnicii căderilor este relevată şi de faptul că la examenele pentru centuri colorate, execuţia căderilor se notează distinct. Se recomandă ca elevii până la 3 kyu să exerseze circa 25% din durata antrenamentului, iar cei până la 2 kyu circa 15% din timp. Tehnica căderii din aikido urmăreşte două scopuri: siguranţa celui care cade (evitarea accidentărilor) şi revenirea lui într-o poziţie bună pentru continuarea luptei (kamae). Toate căderile se termină prin revenirea în picioare cu faţa spre locul de pornire (spre adversar) cu luarea poziţiei de gardă (kamae) şi ki-ul îndreptat spre înainte. Toate căderile se exersează şi pe stânga şi pe dreapta. În timpul căderilor, părţile vitale ale corpului (capul, şira spinării) trebuie protejate de contactul cu solul. În timpul căderii prin rostogolire corpul trebuie să ia forma unei sfere, iar revenirea (ridicarea) în picioare să se facă folosind energia mişcării. În acest scop căderea trebuie făcută fără reţinere (frica). În timpul căderilor piciorele rămân îndoite şi adunate în interiorul sferei, pentru a nu împiedica rostogolirea şi ridicarea în picioare.
MAE-UKEMI (căderea înainte) PAG 162
presupunând că elevul se afla în hidari-kamae, căderea înainte se desfara astfel: elevul se rostogoleşte spre înainte luând contact cu solul prin sabia mâinii stângi apoi va rula pe sol cu braţul stâng, umărul stâng, omoplatul stâng, va rula în continuare pe diagonală spatelui, pe şoldul drept, pe piciorul drept pe care se şi ridica în final în poziţie verticală. Piciorele trebuie strânse, tot corpul se face ghem. Bărbia trebuie apăsată mult în piept, iar capul nu trebuie să atingă salteaua. Corpul trebuie să se rostogolească ca o bilă, fără a se ciocni cu salteaua. La început se învaţă căderea de jos (stând în za pe saltea), şi doar după obişnuirea elevului cu senzaţia de rostogolire, se trece la căderea din picioare.
USHIRO-UKEMI (căderea înapoi) PAG 162
la început se învaţă şi se exersează căderea de jos.
Pornind din aceeaşi poziţie de hidari kamae, elevul cade pe spate retrăgând şi îndoind piciorul drept sub corp astfel încât acesta să funcţioneze ca un amortizor evitând izbirea corpului de sol. Se rulează apoi şoldul drept, diagonala spatelui, omoplatul stâng, umărul stâng, sprijin cu braţul stâng pe sol şi revenirea în picioare cu piciorul drept înainte în migi kamae. După însuşirea căderii de jos urmează căderea înapoi din picioare. Revenirea în picioare se produce ca şi cum corpul ar fi tras către cer.
Ukemi waza – tehnica căderii PAG 163
Prin căderi, în aikido se urmăreşte siguranţa celui care cade şi revenirea lui într-o poziţie bună pentru
Continuarea luptei. Există două forme de frânare a mişcării: încet (pe o cursă lungă) sau repede (pe o Cursă scurtă):
Cu amortizare prin rostogolire înainte (mae-ukemi) sau înapoi (ushiro-ukemi) – căderi moi, elastice
Cu amortizare prin lovire sau cădere liberă înainte şi lateral (yoko-ukemi) – căderi dure, tari, identice
