Executat fie in forma pozitiva (Irimi), fie in negativa (Tenkan). 

In cazul atacurilor sau exercițiilor complicate, pentru antrenamentele elevilor avansaţi, Uke poate ataca alternativ cu mişcări de împingere (plin) si tragere (gol). In concordanta cu principiul armoniei, Nage trebuie sa aplice intuitiv forma complementara, adică sa golească plinul (Tenkan) sau sa umple golul (Irimi). Contradicţia iniţiala dintre Uke si Nage dispare, ambii completjndu-se într-un TOT in mişcare.

La antrenamente se folosesc trei variante de execuţie a exercițiilor : rigida, elastica si curgătoare.

In varianta rigida sau statica, Nage se găseşte într-o situaţie voit dezavantajoasa : Uke ataca prin prindere având iniţiativa si superioritatea. Din aceasta prindere statica Nage trebuie sa se elibereze si, fără a opune rezistenta, să-l conducă apoi pe Uke si in final să-l fixeze. Variant ?1 -•    r'”4^ HO exersare ii solicita la maxim pe Naor s obligatorie de antrenament varianta rigida, o manevra importanta este înaintarea lui Nage cu un pas spre o parte a lui Uke, astfel ca să-i poată conduce Ki-ul. Greşeala frecventa in astfel de antrenamente este tragerea lui Uke de către Nage care-și retrage mina prinsa.

In varianta elastica, corpul lui Nage deja este in mişcare când Uke prinde. Lui Nage i se cere concentrarea asupra poziţiei mâinilor si picioarelor (luarea unei poziţii corespunzătoare celei a lui Uke), asupra rotirii soldurilor, asupra unghiului de impact al mâinilor.

In varianta curgătoare, Nage își manevrează corpul astfel ca atacul lui Uke sa alunece peste ţinta, prin rotire oblica si armonizarea Ki-ului. Aici este cazul sa facem o precizare in legatara cu rotunjirea mişcărilor din Aikido. In deii este o Arta Marţiala „dura” care implica anihilarea oricărui atac violent cu ajutorul Ki-ului. Nu trebuie sa te adaptezi la atac prin rotiri largi, ci sa treci prin obstacol rotindu-ți soldurile. In teorie nici n-artrebui sa atingi mâinile si picioarele lui Uke. Asta nu înseamnă ca mişcarea este lipsita de; raza de rotire a corpului este foarte mica astfel ca durata rotirii este foarte scurta.

Instructorul trebuie sa fie atent cu elevii pentru ca aceştia sa nu sară treptele învăţăturii. Pentru elevi este mai uşor sa exerseze varianta elastica deoarece la o viteza mica a atacului, mişcarea de apărare se face cu un efort mic. Insa la primul atac puternic un astfel de elev se pierde si nu se poate descurca.

Procedeele din Aikido pot fi folosite, fără modificări, pentru apărarea eficace contra atacurilor cu arme albe. In carte se arata câteva exemple pentru informare, dar acest domeniu este rezervat, din multe cauze, elevilor avansaţi si nu poate fi tratat aici pe larg.

Antrenamentele regulate si intensive pe Tatami condiţionează însuşirea procedeelor. Ordinea de învăţare a procedeelor este cea conform programei analitice, începând cu Kyu 5 si terminând cu 1 Dan (anexa 1).

Din păcate in majoritatea sălilor de antrenament, grupele sunt constituite din elevi cu nivel foarte variat, ceea ce pune multe probleme instructorilor. Se recomanda cu insistenta instructorilor sa propună elevilor un program de desfăşurare a lecţiei, cit mai variat, alcătuit din : exerciţii pregătitoare mai simple – pentru tehnica mai complexa sau efort mai mare ce urmează; şiruri de exerciţii metodice; demonstraţii motivate; expuneri (Mondo) – care sa completeze exerciţiile de baza.

La antrenamentul elevilor avansaţi, instructorul sau profesorul trebuie sa dea dovada de personalitate, competenta si capacitate de comunicare mai mari decât in cazul lecţiilor pentru începători. Se constata cu uimire ca elevii avansaţi si instructorii superiori dau dovada de o mai mare hărnicie si se antrenează fizic cu mare intensitate, deşi ne-am aştepta ca la nivelul lor, accentul sa fie pus mai mult pe antrenamentul spiritual. Totuşi ei se mişca mult si eficient, cu o siguranţa si o vigoare de invidiat, executând procedee variate, adeseori neobişnuite sau „inventate” pe loc, dar respectând cu stricteţe regulile si principiile de baza ale Aikido-ului.

Personalitatea puternica a acestor maeştri, se simte atât de „partenerii” lor, cit si de spectatori. Marii maeştri gândesc si fac totul conform principiilor de armonie reuşind sa îmbrace într-o forma vizibila ideile înalte ale Aikido-ului.

In Aikido ca si in alte domenii de activitate, are o mare importanta căutarea simplităţii. Un instructor nu-i poate impresiona multa vreme pe elevi cu exerciţii acrobatice sau procedee fanteziste care ii plac lui. Elevii își dau repede seama ca acestea sunt de fapt obstacole care împiedica adevăratul lor progres. Scopul Aikido-ului nu consta in colecţionarea, clasificarea si ierarhizarea mereu altor procedee si exerciţii, ci in stăpânirea sigura si utilizarea multilaterala a conţinutului sau important.

Adevărata măiestrie se manifesta prin Aiki-Nage (aruncarea prin armonie), acel procedeu perfect, care necesita o coordonare totala a spiritului si corpului celui ce se apară. Acesta completează pe

Atacator cu atâta armonie, incit, fără să-l atingă, ii determina sa cada numai datorita acţiunii sale agresive. Procedeul Aiki-Nage ilustrează de minune victoria dragostei si păcii asupra agresiunii si răutăţii.

Îndrumări pentru învăţarea tehnicii

LA practicarea procedeelor de Aikido descrise in carte, se va tine seama de următoarele reguli de baza :

In Aikido nu se acţionează împotriva partenerului, ci împreuna cu el ! Toate procedeele trebuie orientate spre respectarea acestui principiu fundamental al nonvidentei. Apărarea prin si cu Aikido înseamnă să-l aduci pe agresor la sentimente mai bune. Se înțelege ca apărarea trebuie sa se înscrie in desfăşurarea naturala a mişcărilor, astfel incit partenerul sa nu se accidenteze. Mişcările de apărare nefiziologice (nenaturale) nu numai ca deranjează desfăşurarea armonioasa a acţiunii, dar pot provoacă tensiuni si dorinţa de răzbunare, ducând la escaladarea violentei. Astfel de mişcări sunt contrare scopului si principiilor Aikido-ului, respectiv iubirii si armoniei si nonviolentei.

In timpul execuţiei unui procedeu, trebuie lansate in direcţia de mişcare (execuţie) nu numai forţa coordonata a respiraţiei (Kokyu), ci si voinţa de a învinge. In acest sens se atrage atenţia ca o mare însemnătate o au : poziţia (ţinuta) capului, a privirii si a corpului, acestea exprimând capacitatea de coordonare a Ki-ului celui ce se apară, precum si dorinţa de rezolvare pe cale paşnica a conflictului.

In cazul unui atac iminent, nesiguranţa in alegerea principiilor de acţionare si predispoziţia spre compromis nu constituie calea potrivita pentru rezolvarea problemei, acestea fiind doar expresia slăbiciunii si nesiguranţei proprii. In astfel de situaţie agresorul prinde curaj si devine mai insistent.

Forţa respiraţiei (Kokyu) trebuie sa pornească din Hara, sa curgă prin Tekatana si sa se îndrepte către agresor (Uke), dar fără a se concentra exclusiv asupra acestuia. Respiraţia lui Nage trebuie sa decurgă normal, dar in mod inevitabil va trebui sa se adapteze desfăşurării naturale a mişcărilor de atac si de apărare. Chiar in momentele de relaxare fizica, atenţia interioara a unui Aikidoka trebuie sa rămână treaza, aceasta permițându-i lui Nage sa fie gata sa treacă fulgerător la starea de încordare (mişcare) necesara rezolvării unei situaţii limita.

In Aikido, toate procedeele trebuie exersate si pe plan mental, deoarece numai printr-o participare totala – inclusiv interioara – se poate capătă acea forţa interioara ce ii permite unui Aikidoka sa reacţioneze intuitiv si corect la o situaţie neaşteptata. Siguranţa si maturitatea se obţin insa numai prin antrenamentul fizic intens si regulat. Trebuie sa alegi soluţia realizabila, potrivita situaţie !; in momentul atacului nu este loc pentru speculaţii teoretice si discuţii inutile. Fiecare elev constata prin experienţa fizica directa, ca mişcările complicate, savante, ii blochează Hara, in loc să-i asigure libertatea necesara momentului, si aceasta ii face sa se reîntoarcă repede la simplitate.

Plna la nivelul 3 Dan trebuie exersate mai mult mişcările Irimi (pentru formarea curajului, a forţei): după acest nivel de pregătire se exersează mişcările Tenkan (deoarece elevul s-a „copt” pentru ele).

S-a constatat ca in Dojo-urile din Europa se învăța prea repede eschivele. Japonezii critica acest lucru si evident cş nu putem fi decât de acord cu aceasta. Asta înseamnă ca elevul va învăța sa eschiveze atacurile pe care inca nu le cunoaşte. Cunoaşterea puterii si caracteristicilor atacului se poate face numai dacă-l blochezi in mare măsura pe agresor; normal este ca începătorul sa fie călit, sa se obişnuiască cu durerea, deci sa execute procedeele in varianta Irimi.

Arta Marţiala trebuie sa asigure succesul in orice împrejurare, deci si acolo unde nu este loc pentru mişcările necesare execuţiei unei variante Tenkan, adică într-un spaţiu restrâns, unde inevitabil, nu se poate lucra decât Iri