In timpul antrenamentului urmăreşte aplicarea  

Următoarelor idei principale :

1. a) realizarea echilibrului, stabilităţii si mişcării corecte a corpului;

2. b) aplica aceste principii : fără forţa, fără graba, fără întrerupere;

3. c) gândește-te ca orice mişcare pe care o faci trebuie sa aibă un rost si sa fie folositoare in lupta (autoapărare);

4. D) aplica oricărei mişcări pe care o faci, regulile de respiraţie corecta;

5. e) încearcă să-ți stăpânești si coordonezi cele trei centre importante : centrul de greutate, centrul Ki-ului (Seika-no-itten) si centrul gândirii, astfel ca ele sa se unească in acelaşi punct !

Învață sa faci procedeele si pe partea stingă si pe cea dreapta !

Nu uita ca orice mişcare de apărare trebuie sa se desfăşoare după o sfera dinamica, al cărei centru este Nage, in timp ce adversarul (Uke) trebuie sa se mişte pe suprafaţa exterioara a acesteia !

Indiferent cum ar fi deplasarea (înainte sau înapoi) acţiunea lui Nage trebuie sa fie mereu o împingere, niciodată o tragere ! O tehnica începe si se termina cu Kamae ! Un procedeu este un tot, cu început si sfârșit, cu respiraţie completa (inspiraţie si expiraţie), cu concentrarea Ki-ului in Seika-no-itten, urmata de extensia (explozia) Ki-ului. Fii relaxat si păstrează-ți cumpătul ! Încearcă sa „primeşti” armonios atacul adversarului si nu hotărî dinainte procedeul de apărare pe care ii vei folosi ! Nu uita ca înainte de a începe mişcarea (tehnica de apărare) trebuie sa iei contact „mental” cu adversarul, cu Ki-ul sau ! Nu privi niciodată in jos. Priveşte in jurul tău, cu capul sus !

Nu alerga după procedee noi si spectaculoase : lasă-le sa vina singure la tine

 

Hara ; Seika-no-itten (Centrul) PAG. 95

» Cine vrea sa conducă pe alţii, trebuie mai întâi să-și găsească Centrul, sa se stăpânească pe sine l

ÎN Aikido, prin Centru se înțelege o stare obiectiva de echilibru natural intre minte si corp, repaus si mişcare, tare si moale, contracţie si relaxare, plin si gol (Yin si Yang).

In sens subiectiv, prin Centru se înțelege poziţia (in spaţiu sau spirituala) pe care trebuie s-o ocupe un individ in raport cu ceea ce ii înconjoară, pentru a se obţine si păstra armonia naturala.

In Aikido prin Centru se înțelege poziţia care trebuie sa o ocupe centrul de greutate al corpului (Hara), aflat mereu in echilibru stabil precum si distanta optima păna la adversar (Ma-ai), care permite folosirea eficienta a forţei respiraţiei (Kokyu).

Centrul corpului omenesc situat in zona abdomenului la aproximativ doua degete sub ombilic se bucura de un renume bine cunoscut in istoria culturilor orientale fiind considerat de numeroase discipline izvorul senzaţiilor sau chiar izvorul energiei vitale. Acest punct este la fel de important si in practica Aikido.

Coordonarea mişcărilor si menţinerea echilibrului impun cu precădere sa devii conştient si sa te poţi concentra asupra Centrului, păna acolo incit mişcarea si echilibrul corect al corpului se pot identifica cu mişcarea Centrului însuși. Într-adevăr, pentru executarea corecta a oricărui procedeu trebuie ca ambele corpuri – al celui ce se apară si al celui ce ataca – sa se mişte ca un tot in jurul acestui punct continuându-și totodată fiecare propria mişcare după direcţia ei iniţiala.

Aceasta idee nu este uşor de pus in practica, deoarece capacitatea de a obliga totul sa se rotească in jurul unui anumit punct necesita un antrenament îndelungat si numai practica perseverenta permite căpătarea senzaţiei caracteristice de „nemişcare in timpul mişcării”.

Dar aceasta este condiţia absolut necesara ca execuţia tehnicilor de Aikido sa depăşească simplul antrenament sportiv sau o simpla tehnica de autoapărare. Filozofia acestui concept este ca obişnuinţa căpătata de elev prin practica de a

„centra” continuu mişcarea, ii va duce pe alt plan la „centrarea” personalităţii sale si ii va dezvolta capacitatea de a percepe lumea înconjurătoare cu ochii săi, într-o perspectiva nedeformata de alţii.

Pentru a deveni insa Centrul mişcării altora, cel ce practica Aikido va trebui in primul rând sa găsească Centrul propriei sale fiinţe.

Daca pierde Centrul, Aikidoka fie se dezechilibrează, fie nu poate executa un procedeu eficace. Prin experienţa si judecata, elevul se străduieşte deci să-și îmbunătăţească continuu stăpânirea si folosirea oportuna a Centrului (Hara).

Expresia dezechilibrului in viața obişnuita se manifesta prin neliniştea interioara si teama permanenta de a nu scapă o şansa de cele mai multe ori iluzorie. Concepţia de viață ce decurge din aceasta situaţie provoacă tensiuni nervoase si atitudini corporale defetiste. Cel in cauza considera ca cei din jur sunt vinovaţi de „soarta lui nenorocita”. El nu-și da seama ca pentru obţinerea armoniei si echilibrului este suficienta din partea sa numai o mica schimbare de poziţie – corporala si spirituala.

Aceasta simpla manevra de eliberare ii permite omului sa preia si sa canalizeze „forte exterioare” variate si puternice.

Aikidoka avansaţi se antrenează in condiţii îngreunate artificial. Prin aceasta ei capătă siguranţa in manevrarea Centrului, își afla posibilităţile reale si limitele de acţiune spontana, pierd frica de cădere (ca simbol al insuccesului) si își eliberează propriile forte, preocupate altfel de probleme închipuite. Aikidoka capătă astfel o mare bucurie de a trai si o capacitate sporita de munca.

Păstrarea „Centrului” in echilibru implica o permanenta reacțiune fata de forţele interne si externe schimbătoare. Punctul respectiv (Seika-no-ltten) nu este marcat in nici un fel, deci nu poate fi aflat decât intuitiv, nu raţional sau teoretic. Posibilitatea de a reacţiona intuitiv nu poate fi căpătata decât prin experienţa bazata pe multa sudoare la antrenamente.

Manifestarea eficienta a forţei proprii (Ko-Kyu) si preluarea fără urmări a forţelor exterioare este posibila numai daca Aikidoka are un Centru stabil. Aceasta condiţie se exprima prin amplasarea centrului de greutate al corpului (Hara) cit mai jos si pe verticala centrului suprafeţei de sprijin delimitate de cele doua tălpi. In căzui deplasărilor prin răsucire, aceasta amplasare a centrului de greutate are un efect stabilizator.

Consideraţiile de mai înainte clarifica teoretic problema dar nu sunt de vreun folos corpului nostru. El trebuie antrenat in condiţii variate si din ce in ce mai dificile păna ce reglarea rapida a stabilităţii

Centrului intra in subconştient. In acest fel Aikidoka ajunge să-și păstreze in orice mişcare si in orice împrejurare echilibrul stabil al corpului dar si al spiritului si astfel se va putea comporta corespunzător evenimentelor.