Intre legenda si adevar 

Definirea personalitatii celebrului samurai, scriitor, pictor si caligraf Miyamoto Musashi, împreuna cu 

legenda care-l însoteste, este dificil de realizat dincolo de o însiruire de ani, fapte de arme si evenimente 

deosebite care i-au jalonat viata. 

Musashi este cunoscut de majoritatea practicantilor de arte martiale si este considerat Kensei, un sfînt al 

sabiei, în Japonia. 

Autorul renumitelor tratate de strategie „Gohn-no-Sho” si „Treizeci si cinci de lectii de tactica” este o 

prezenta vie, atît în Japonia cît si în întreaga lume. Lucrarile sale sînt recomandate practicantilor de arte 

martiale, dar si manager-ilor, (în Japonia acestia le au efectiv pe biroul lor, studiindu-le cu asiduitate). 

Miyamoto Musashi a exprimat în aceste lucrari sentimentele sale în credinta de lupta pentru viata de 

fiecare zi. 

înainte de a începe prezentarea efectiva a operei sale de baza în domeniul strategiei, „Gorin no sho”, am 

considerat interesant sa urmarim viata legendarului samurai, care îsi sintetizezâ astfel existenta : 

„Numele meu este Miyamoto Musashi. Am dorit sa exprim într-o carte, pentru prima data, Calea tacticii 

mele, denumita „scoala Niten”, pe care am elaborat-o timp de mai multi ani. 

Am ucis mai mult de saizeci de oameni în duet. în momentul cînd am împlinit treizeci de ani si am 

reflectat asupra vietii mele, mi-am dat seama ca toate victoriile mele s-au bazat pe un noroc deosebit, pe o 

abilitate înnascuta sau poate pe faptul ca metodele altor scoli erau inadecvate. 

Astfel, am decis sa aprofundez Calea si sa continui sâ ma perfectionez de dimineata pîna seara, iar cînd 

am ajuns la cincizeci de ani, unificarea cu Calea tacticii s-a facut de la sine, în persoana mea.” 

Shimmen Musashi no Kami, Fujiwara no Genshin -cunoscut sub numele de Miyamoto Musashi, sa 

nascut în satul denumit Miyamoto-mura, în provincia Harima (din actuala prefectura Hyogo), în anul 

1584. „Musashi” este numele unui teren de la sud-vest de Tokyo, iar „No Kami” înseamna persoana 

nobila din zona respectiva, în timp ce „Fujiwara” este numele unei familii vestite în Japonia, de peste 

zece secole. 

Stramosii sai faceau parte din puternicul clan Harima din Kyushu, cea mai sudica insula din arhipelagul 

japonez. Hirada Shokan, bunicul sau, era un stralucit maestru de sabie, iar seniorul sau, Shimmen 

Iganokami, l-a recompensat permitîndu-i sâ-i poarte numele. Din acest motiv, Musashi a semnat cartea 

 

„Gorin no sho” cu numele de Shimmen Musashi.Cînd Musashi a împlinit sapte ani, tatal sau, Munisai, a 

murit. Deoarece la scurt timp dupa acest eveniment a murit si mama sa, cel care s-a ocupat de educatia 

sa a fost un unchi din partea mamei, care era preot. Musashi ramîne orfan în perioda cînd Toyotomi 

Hideyoshi lupta pentru unificarea Japoniei. Pentru fiul unui samurai, într-o jara devastata de razboaie, 

cariera armelor era dificil de urmat. La vîrsta de treisprezece ani, Miyamoto Musashi sustine prima 

lupta împotriva lui Arima Kihei. în acel an (1596), sogunul Toyotomi Hideyoshi trimite pentru a doua 

oara o armata în Coreea. Japonia era în stare de razboi, iar lupta cu sabia era deosebit de apreciata în 

aceasta situatie. Arima Kihei era un samurai ce apartinea scolii Shinto Ryu de arte militare si era expert 

în folosirea sabiei si a lancii. Din primul moment, lupta lor a fost corp la corp. Desi avea doar treisprezece 

ani, Miyamoto era foarte bine dezvoltat pentru virsta sa, ceea ce i-a permis sa trimita adversarul la sol. în 

momentul cînd Kihei a încercat sa se ridice, tînaru! Musashi I-a lovit în cap cu un baston. în urma 

loviturii primite, Kihei a decedat. 

Atunci cînd Musashi avea cincisprezece ani, sogunul Toyotomi Hideyoshi a murit. în loc sa sustina 

legimitatea fiului acestuia la putere, Tokugawa leyasu începe lupta pentru obtinerea titlului de sogun. în 

batalia care a urmat, ta Sekigahara, în 1600, cînd Japonia era practic divizata în doua tabere, Miyamoto 

Musashi a luptat de partea clanului Ashikaga împotriva lui leyasu. Musashi a supravetuit celor trei zile 

de lupte crincene, cînd au murit saptezeci de mii de oameni si de asemenea a reusit sa scape cu viata dupa 

masacrarea armatei învinse. Miyamoto nu avea decit saptesprezece ani, iar faptele sale de arme sînt 

comentate astfel în cronica Niten-ki; „Actiunile lui Musashi erau deosebit de însufletite. Toti militarii îl 

cunosteau.” în urma victoriei obtinute, clanul Tokugawa preia puterea în anul 1603, iar sogunul îsi va 

stabili resedinta la Edo (actualul Tokyo). Musashi avea atunci douazeci de ani. 

La douazeci si unu de ani, el pleaca la Kyoto, unde va lupta cu cei trei membri ai familiei Yoshioka. 

Membrii familiei Yoshioka erau în mod traditional maestrii de arme ai familiei sogunului Ashikaga, care 

a detinut puterea in Japonia de la 1338 pînâ la 1573. Prima lupta pe care Miyamoto a sustinut-o a fost cu 

Yoshioka Seijuro, conducatorul familiei. Seijiro era înarmat cu o sabie adevarata, iar Musashi avea doar 

un boken (sabie de lemn). Dintr-o singura lovitura, Miyamoto Musashi si-a scos adversarul din lupta. 

Seijiro, dupa ce si-a revenit, a abandonat complet meseria armelor. 

Al doilea frate din familia Yoshioka, Denshichiro, l-a provocat pe Musashi la duel, pentru a razbuna 

umilinta fratelui sau. în mod intentionat, Miyamoto a ajuns tîrziu în ziua cînd trebuia sa se desfasoare 

duelul. Desi Denshichiro avea o tinuta impunatoare si lupta cu o sabie lunga, nu a avut nici o sansa 

împotriva lui Musashi, care i-a dat o lovitura mortala cu sabia sa de lemn. 

în final, familia Yoshioka lanseaza a treia provocare prin fiul lui Seijiro, Matashichiro. Yoshioka 

Matashichiro nu împlinise zece ani, dar era ferm convins ca trebuie sa razbune onoarea familiei sale. 

Confruntarea a avut loc într-o liziera de pini, lînga marginea unui cîmp de orez. De aceasta data, 

Musashi a asteptat disimulat în umbra pinilor, înainte ca adversarii sai sa apara la locul luptei. 

Matashichiro a venit echipat în tinuta de razboi, fiind însotit de multi oameni înarmati. Miyamoto a 

aparut prin surprindere, a ucis copilul si a luptat folosin-du-se de orice particularitate a terenului, pentru 

a face fata numarului mare de adversari si a-si salva viata. 

Cînd si-a reamintit aceasta lupta, Miyamoto Musashi a spus: „Venerati-I pe Budha si divinitatile, dar nu 

va lasati numai în seama lor”, referindu-se la faptul ca el si-a întrerupt rugaciunea pe care o facea într-

un templu din apropiere, pentru a ajunge la locul luptei, înaintea adversarilor sai. 

Dupa acest episod terifiant, în anul 1605, Miyamoto Musashi a început musha-shugyo (pelerinajul 

razboinicului), faptele sale de arme fiind cunoscute în întreaga Japonie, devenind astfel o legenda a 

timpului sau. Numele sau, însotit de abilitatea deosebita în mînuirea sabiei, este întîlnit în povestiri, scris 

în registre sau pe monumente, de la Tokyo la Kyushu. La vîrsta de douazecisi noua de ani, a avut peste 

saizeci de dueluri, carora Ie-a supravetuit. La un secol dupa moartea sa, apare lucrarea biografica 

„Niten-ki” (Biografia celor doua ceruri), care este prima marturie scrisa despre luptele si viata lui 

Miyamoto Musashi. 

 

În acelasi an dupa confruntarea cu familia Yoshioka, Musashi viziteaza templul Hozoin situat la sud de 

Edo (Tokyo), la invitatia trimisa de calugarul Oku Hozoin, adept al budismului Zen, în varianta 

Nichiren. Acest calugar era expert în lupta cu lancea, dar în întîlnirea de arme care a urmat, nu l-a putut 

învinge pe Musashi, care era înarmat doar cu o sabie de lemn. Tactica folosita de Miyamoto Musashi a 

fost deosebit de apreciata, acesta fiind invitat sa ramîna un timp la templu. Miyamoto a acceptat si s-a 

folosit de aceasta ocazie pentru a studia strategia folosirii lancilor în lupta si a discutat mult cu preotii 

Zen. 

în provincia Iga, renumita în Japonia pentru scoala sa traditionala de spionaj, Mushashi l-a întîlnit pe 

Shishido Baikin, expert în Kusari Kama (arma formata dintr-o greutate si o secera, legate cu un lant). 

Greutatea era lansata spre arma si bratul adversarului, care erau ulterior trase cu lantul si adversarul 

omorît cu secera. 

Lupta a avut loc pe un cîmp si în momentul cînd Shishido a început sa desfasoare lantul, Mushashi scos 

sabia mica si a strapuns pieptul atacantului. Elevii lui Shishido au degajat sabiile si l-au atacat pe 

Musashi, dar nu au avut nici o sansa. Atunci cînd Musashi se afla la Edo, a fost vizitat de un luptator 

numit Muso Gonnosuke, care l-a provocat la duel. 

Gonnosuke avea o sabie de lemn, iar Miyamoto Musashi, care în acel moment taiase un lemn pentru a-si 

face un arc, s-a pus imediat în garda. Gonnosuke a fost învins categoric si dupa aceasta lupta s-a retras 

pe muntele Honman, în insula Kyushu, unde a perfectionat o tehnica de lupta cu bastonul, numita 

ulterior „Jodo”. Se spune ca, dupa cîtiva ani, Gonnosuke i-a solicitat din nou o lupta, dar atunci cînd s-

au pus în garda, Miyamoto Musashi i-a spus: „ai învins”. Musashi a confirmat faptul ca bastonul mediu 

(Jo), mînuit corespunzator, poate sa reziste atacului cu sabia, iar Gonosuke a ramas consemnat în istoria 

artelor martiale ca „singurul om care l-a învins pe Miyamoto Musashi”. Muso Gonnosuke a fost convins 

ca zeii (Kami) l-au condus si inspirat în meditatia si cercetarea sa. De aceea el a numit scoala sa de baston 

Jo Shindo Muso (Shin înseamna inspiratie divina). 

Trecînd prin provincia Izumo, Musashi l-a vizitat pe seniorul Matsudaira si a cerut permisiunea sa lupte 

cu cel mai puternic expert de Kendo din Izumo. Aceasta provincie era renumita pentru expertii în lupta 

cu diverse arme. Matsudaira a acceptat cererea lui Miyamoto Musashi. Provocarea a fost sustinuta de un 

samurai înarmat cu un baston lung, cu sectiunea hexagonala. Miyamoto a ales doua sabii de lemn. Lupta 

s-a dat în gradina bibliotecii seniorului Matsudaira. Musashi l-a împins pe samurai spre cele doua trepte 

ale verandei bibliotecii, a lansat un atac spre fata acestuia, atunci cînd samuraiul era pe cea de-a doua 

treapta, si i-a lovit bratele cînd acesta s-a retras. 

Matsudaira l-a felicitat pe Miyamoto Musashi si spre surprinderea tuturor celor prezenti, i-a cerut lui 

Musashi sa lupte cu el. Musashi a aplicat aceeasi tactica, împingîndu-si adversarul spre treptele verandei, 

iar atunci cînd Matsudaira a încercat sa adopte o pozitie de lupta decisiva, i-a rupt sabia cu tehnica 

denumita „lovitura focului si pietrelor”. Matsudaira l-a salutat pe Miyamoto Musashi, acceptînd 

înfrîngerea, si l-a rugat sa mai ramîna cîteva zile în Izumo, în calitate de invitat si profesor. Aceste fapte 

de arme de arme sînt foarte cunoscute, dar cea mai celebra dintre ele a fost considerata lupta cu 

samuraiul Sasaki Ganryu Kojiro. 

Kojiro, un samurai tînar, de asemenea neînvins în luptele pe care le sustinuse în întreaga Japonie, era 

maestrul de arme al seniorului Hosokawa Tadaoki din Kokura, provincia Buzen, la nord de insula 

Kyushu. 

Sasaki Kojiro era renumit pentru abilitatea si viteza sa de reactie. El putea sa taie cu sabia o rîndunica în 

zbor, iar tehnica de atac inspirata de schimbarea directiei de zbor datorita miscarii cozii rîndunicii a 

denumit-o tsubame-gaeshi (lovitura rîndunicii). Lovitura rîndunicii consta dintr-un atac executat spre 

capul adversarului, pentru a-i duce sabia spre sol. Astfel, garda era distrusa, iar cînd acesta încerca sa 

schimbe garda, Kojiro îl taia de jos în sus, înainte ca adverarul sau sa realizeze ce s-a întîmplat. 

 

Miyamoto Musashi, care exersase aceasta tehnica si-a dat seama ca ea era consecinta abilitatii si nu a a 

strategiei de lupta. 

Musashi a cerut seniorului Tadaoki permisiunea sa lupte cu Kojiro, prin intermediul samuraiului 

Nagaoka Sato, un fost elev al tatalui sau. 

Seniorul Hosokawa Tadaoki si-a dat acordul ca lupta sa se desfasoare pe insula Funa-jima, a doua zi 

dimineata, la ora opt. Funa-jima este o insula nelocuita, situata Intre Kyushu si Hondo, la o distanta 

egala de Kokura (insula Kyushu) si Shimonoseki (extremitatea insulei Hondo). Datorita acestei lupte, 

insula a devenit celebra, fiind ulterior denumita Ganryu-jima, dupa numele familiei din care facea parte 

Kojiro. 

în noaptea care a precedat duelul, Musashi s-a mutat de la Nagaoka Sato, la comerciantul Kobayashi 

Tarozaemon din Shimonoseki. Deoarece Sato îi oferise barca sa pentru a ajunge la insula, gestul lui 

Musashi a fost interpretat ca o retragere din fata renumitului samurai Kojiro. în realitate însa, 

Miyamoto Musashi motiveaza astfel plecarea sa, in scrisoarea adresata samuraiului Nagaoka Sato: 

„Sînt foarte emotionat de faptul ca mi-ati oferit ambarcatia dumneavoastra pentru duelul de mîine. Va 

multumesc foarte mult pentru atentia dumneavoastra, dar în aceste circumstante, Kojiro si cu mine 

sintem dusmani. El va veni pe insula cu ambarcatia seniorului Tadaoki, iar atit timp cit si 

dumneavoastra apartineti de acelasi senior, situatia de fata v-ar pune într-o lumina defavorabila. Pe de 

alta parte, nu este nici o problema sa ajung pe insula, deoarece gazda la care stau acum s-a oferit sa ma 

duca la Funa-jima cu barca sa. Sper sa ma întelegeti. Miyamoto Musashi, 12 aprilie 1612″ 

A doua zi dimineata la ora opt, mult timp dupa ce soarele rasarise, Musashi înca nu se trezise din somn. 

Comerciantul Tarozaemon i-a spus ca a venit un mesager din partea oficialitatilor, care deja asteptau pe 

insula. 

Myamoto Musashi a luat micul dejun si a cerut gazdei sale sâ-i dea o vlslâ. între timp, un alt mesager a 

venit, cerîndu-i sa se grabeasca, deoarece era asteptat. 

Musashi a cerut gazdei un prosop pe care I-a înfasurat în jurul taliei, a îmbracat o vesta peste kimono si 

s-a suit în barca. în timp ce se îndrepta spre insula, si-a legat mînecile kimono-ului cu o sfoara, pentru a 

avea mîinile libere si a început sa lucreze o sabie de lemn din vîsla pe care o ceruse. Deoarece lemnul era 

de esenta tare, din stejar rosu, prelucrarea sa a fost foarte dificila. Dupa ce Musashi a terminat sabia, s-a 

întins în barca sa se odihneasca. 

Trecuse mult de ora zece cînd au ajuns pe insula. El a cerut celui care conducea barca sa opreasca înainte 

de a ajunge pe plaja, a lasat în barca vesta si sabia lunga si a sarit în apa. Armele sale erau sabia scurta si 

sabia de lemn pe care tocmai o terminase. 

în timp ce mergea spre plaja, prin apa putin adîncâ, Musashi si-a legat pârul cu prosopul, si a continuat 

sâ înainteze spre plaja, tinînd sabia de lemn în apa. 

Sasaki Kojiro îl astepta pe plaja, ascunzîndu-si cu greu nerabdarea si furia din cauza ca Musashi venise 

atît de tîrziu. Kojiro era înarmat cu a sabie de otel, de aproape un metru lungime, forjata de armurierul 

Nagamitsu din Bizen, si era îmbracat cu pantaloni de piele si vesta rosie. 

Cînd Musashi se apropia de plaja, Kojiro a înaintat spre mare, strigîndu-i: Am ajuns aici înainte de ora 

prevazuta. De ce ai întîrziat? îti este frica?” 

Musashi îsi continua înaintarea spre plaja, linistit, ca si cum nu ar fi auzit nimic. Enervat, Kojiro a 

degajat sabia si a aruncat teaca în valuri, asteptînd ca Musashi sa iasa din mare. 

Musashi s-a oprit si a replicat rîzînd: „Kojiro ai pierdut! Cum poate un învingator sa-si arunce teaca? 

Teaca acestei sabii a însemnat viata ta!” 

Din ce în ce mai furios, Kojiro a lansat sabia spre fruntea lui Musashi, în timp ce acesta se apropia de el. 

în acelasi moment, Musashi a ridicat sabia sa de lemn si a atacat capul lui Kojiro. 

Sabia lui Kojiro a taiat în doua prosopul pe care Musashi îl legase acum în jurul fruntii, separîndu-l în 

doua bucati, care au cazut pe nisip. Musashi nu era atins si a armat din nou sabia, pentru lovitura 

decisiva. 

Kojiro însa, se clatina sub efectul loviturii si, în cadere, cu a doua lovitura a taiat kimono-ul lui Musashi 

la nivelul genunchilor. Dar, lovitura data de Musashi a atins adversarul la nivelul pieptului. 

 

Kojiro si-a pierdut respiratia, iar sîngele a început sâ-i curga din nas si din gura. Myamoto Musashi a

lasat sabia de lemn lînga Kojiro, a îngenunchi-at si a pus mina in fata gurii si nasului lui Kojiro.

Constatînd moartea adversarului sau, Musashi s-a ridicat, a salutat de departe oficialitatile prezente la

duel, a luat sabia de lemn si a plecat spre barca.

Cînd a ajuns la Shimonoseki, Musashi a trimis o scrisoare de multumire seniorului Hosokawa Tadaoki.

Sasaki Ganryu Kojiro avea doar optsprezece ani. El a fost un samurai de înalta tinuta, deosebit de

apreciat si însusi Musashi i-a regretat moartea.

Dupa aceasta lupta, Myamoto Musashi nu a mai folosit sabii reale în dueluri; el nu mai putea fi învins.

Din acest moment, Musashi îsi va dedica viata întelegerii si perfectionarii luptei cu sabia.

materialul a fost preluat din „Cartea celor cinci cercuri -Gorin no Sho”, de Miyamoto Musashi, Editura Polirom 2000, traducere, 

ilustratii si comentarii de Neculai Amalinei, cu permisiunea traducatorului, dl. Neculai Amalinei; 

URL: http://www.polirom.ro/titluri.cgi?action=titluri&class=details&id=570&colectia 

http://www.shogun.ro/index.php?p=gorin_no_sho 

II-Singurul secret al marilor maestri este ca stiu 

Fascinanta si plina de mister, lumea artelor martiale se întinde de-a lungul a secole de istorie. Lupta 

pentru supravietuire sau cucerire exista din preistorie, însa artele martiale orientale au fascinat întreaga 

lume. Marii maestri, cum sînt numiti cei’care au reusit sa pastreze si sa ridice lupta la rang de arta, sînt si 

astazi venerati de generatii de tineri si vîrstnici. 

Secretele unei artei martiale, indiferent de stilul de lupta, sînt cautate sau asteptate de orice practicant. 

Ascunderea anumitor elemente tehnice ca „secret” este înca practicata de foarte multi „maestri”. 

Acestia, însa, chiar daca au atestate, diplome si alte înscrisuri, nu sînt decît niste bieti novici inconstienti, 

care nu numai ca nu stiu arte martiale, dar fac din stilul practicat, indiferent care este acesta, un stil fara 

înteles. Gînditi-va ce s-ar fi întîmplat daca fiecare maetru, de-a lungul timpului, ar fi pastrat o tehnica 

pentru sine. Astazi nu ar mai fi existat arta martiala. Ce s-ar întîmpla daca un profesor ar preda elevilor 

alfabetul fara litera „e”, iar un altul fara litera „c”. Astazi nu am putea sa ne mai întelegem. Aceste 

lucruri sînt valabile nu doar pentru practicantii care, înainte de a alege o anumita scoala de arte 

martiale, trebuie sa stie daca în aceasta scoala poate învata arta „adevarata”, dar si penru acei „maestri” 

care intra în sala fara a sti de unde sa înceapa si unde sa termine. Secretul adevaratilor maestri pentru a 

putea supravietui nu a fost acela de a pastra anumite tehnici pentru ei, din contra, fiecare maestru a 

aratat discipolului toata arta sa, altfel acesta ar fi murit în prima lupta si s-ar fi pierdut odata cu el si arta 

sa. Selectarea însa cu atentie a discipolilor a fost într-adevar primul secret. Pentru a supravietui 

împreuna cu familia sa, maestrul a predat acestora toate tehnicile pe care Ie-a stiut si, mai mult, fiecare 

dintre discipolii care au adus îmbunatatiri tehnicilor, nu le-au ascuns fata de membrii familiei, altfel 

urma moartea. 

Si totusi, daca si maestrul si discipolul cunosc toata tehnica la fel de bine, fara secrete, care este diferenta 

dintre mastru si discipol? Diferenta este imensa. Este ca diferenta dintre un scolar care stie alfabetul si 

un profesor universitar sau un filozof. Ambii cunosc acelasi alfabet, dar unul nici nu stie sa citeasca bine, 

iar celalalt jongleaza cu cele mai rafinate expresii. Secretul maestrului este ca stie. Da, el stie sa modeleze, 

sa faureasca un discipol si stie sa foloseasca „alfabetul” în orice situatie în favoarea sa. Maestrul este acel 

om care poate sa scoata elevul dintr-o anumita situatie cu un singur cuvînt „secret” pentru acel discipol 

atunci, în acea situatie. Voi folosi ca exemplu un maestru de dans, care, aflat împreuna cu o pereche de 

dansatori la un campionat mondial, priveste competitia, iar în urmatoarea pauza dintre doua dansuri îsi 

cheama elevii, le sopteste un cuvînt, iar acestia se întorc pe ringul de dans si cîstiga campionatul. Acel 

cuvînt a fost un secret, nu poate fi vorba de tehnica, deoarece la acest campionat se aflau cei mai buni 

dansatori din lume, toti cunosteau toate tehnicile si putea sa faca combinatii spectaculoase, însa maestrul 

i-a privit o clipa si a stiut ce le lipseste. Chemîndu-si elevii, el Ie-a spus „zîmbiti”, pentru ca pentru a 

zîmbi trebuie sa adopti o anumita atitudine, care lipsea în acel moment. 

 

Discipolii adevarati îsi stimeaza deci maestrul nu pentru ceea ce poate sa faca fizic, deoarece el poate fi 

batrîn, iar conditia lui fizica nu poate fi aceeasi la nesfîrsit sau poate ca anumite calitati (mobilitate, 

viteza etc.) au scazut, dar el poate oricînd sa cîstige o lupta, sau poate sâ-si transforme studentii din 

novici în adevarati luptatori în anumite situatii, cu un singur cuvînt. Maestrul adevarat îsi poate 

„spulbera” orice discipol într-o secunda nu prin forta fizica ci cu un singur cuvînt sau atitudine. 

Oricît de bine pregatit fizic este un discipol adevarat, chiar daca cunoaste aceeasi tehnica cu a maestrului 

si chiar daca o poate executa mai bine decît acesta, el va ramîne discipolul acelui maestru toata viata. în 

momentul în care discipolul începe sa desluseasca secretele, el îsi paraseste maestrul pentru a-si dezvolta 

propria scoala, dar tot timpul se va reîntoarce pentru a mai „fura” din învatamintele maestrului. 

Asa trebuie sa se întîmple într-o scoala adevarata de arte martiale, unde maestrul doreste într-adevar ca 

arta sa sa fie cultivata si pastrata mai departe. Deci secretul maestrilor este ca au o „scoala”. Ei stiu de 

unde începe si unde se termina arta lor martiala, stiu sa pregateasca un student de la început si pîna la 

sfîrsit, iar cînd este depasit de studentul sau, împreuna vor cauta sa multiplice ceea ce stiu pentru 

urmatoarele generatii. 

textele au fost preluate din revista de arte martiale „Samurai Magazine” nr. 22, Editura A 92, Iasi, cu permisiunea editorului,

dl. Neculai Amalinei;

URL: http://www.shogun.ro/index.php?p=samurai_magazine

III-Kime sau decizia finala 

„Un artist martial de înalta tinuta nu este interesat de trecut sau viitor, el se concentreaza numai asupra 

a ceea ce face în prezent. Deoarece spiritul sau este focalizat, el este calm si capabil sa-si mentina forta în 

rezerva. In acel moment nu este loc decît pentru un singur gînd, care va umple întreaga sa fiinta, asa cum 

apa umple un rezervor.” 

Bruce Lee 

în lucrarea sa „La Voie du Karate”, Kenji Tokitsu apreciaza ca eficacitatea maxima a tehnicilor cor-

porale exprimata prin kime, ceea ce s-ar putea traduce prin „decizie finala”. 

Kime presupune existenta a doua notiuni: perfectionarea formei unei tehnici si forta maxima necesara 

pentru executarea ei. 

Perfectiunea formei unei tehnici sau a unui gest este importanta nu numai în Artele Martiale, dar si în 

diverse practici culturale japoneze care implica o gama larga de gesturi: dansul si teatrul clasic japonez, 

caligrafia, aranjamentele florale, etc. 

în timpul desfasurarii acestor practici intervin mai multe momente în care perfectiunea tehnica a unei 

miscari este decisiva: aceasta se manifesta printr-un „stop-cadru” într-o miscare armonioasa. 

Acest „stop-cadru” corespunde unei condensari a timpului în jurul celui care face gestul, sau, daca este 

cazul, în jurul participantilor, fie în raport cu spatiul care înconjoara subiectul {scena pentru dans si 

teatru), fie în raport cu obiectele pro-duse(ceaiul, forma aranjamentului floral, caligrafia). 

în astfel de momente decisive, cel care actioneaza este o expresie a gesturilor pe care le executa si se 

identifica cu ele. Atunci, nu exista nici gînd. nici design-ul gestului, nici senzatia de sine în spiritul 

subiectului care actioneaza: gestul, spatiul, ambianta, obiectul si subiectul trebuie sa formeze un tot. 

Scurta oprire a miscarii în desfasurarea ei marcheaza un moment extrem de dens, care concentreaza 

procesul expresiei artistice ce trebuie realizata. 

Rezultatul ceremoniei ceaiului, de exemplu, nu înseamna numai actul de a bea ceaiul, dar si parcurgerea 

întregului ceremonial în timp si în spatiu. 

A doua caracteristica a kime-ului, forta, este specifica pentru budo, deoarece ea da eficacitate fiecarei 

tehnici de lupta. 

Kime este maxim atunci cînd o miscare se executa perfect din punct de vedere tehnic si cu forta maxima. 

în karate goshin-do, kime-ul corespunzator tehnicilor de pumn si de picior poate fi realizat plecînd de la 

un anumit nivel de progres tehnic, dar calitatea acestuia este variabila în functie de nivelul real al unui 

karateka. Se poate vedea astfel un kime de slaba factura sau un kime de înalta calitate. Ca o concluzie la 

 

realizarea primei dimensiuni a budo-ului (dimensiunea tehnica), dupa ce s-au realizat tehnicile de lupta 

cu kime, (în Kendo, echivalentul este de a avea o sabie), eforturile practicantului trebuie focalizate pentru 

executarea tehnicilor la un nivel superior, atît din punct de vedere al formei cît si al forjei (pastrînd 

comparatia cu Kendo, aceasta înseamna preocuparea de a avea cea mai buna si cea mai ascutita sabie. 

Prin urmare, trebuie sa consideram sub doua aspecte antrenamentul atunci cînd repetam tehnicile 

simple, de exemplu o lovitura de pumn: 

i) automatizarea executiei corecte a gestului, atît din punct de vedere al formei cît si al fortei; 

ii) canalizarea miscarii corpului pentru a depasi limita fizica, formînd astfel noi legaturi nervoase între 

psihicul si corpul nostru, legaturi care nu se formeaza altfel în timpul antrenamentului obisnuit. 

Coordonarea respiratiei si miscarii are un rol foarte important în budo. Se stie despre kiai ca este o 

respiratie controlata pentru a creste forta unei anumite miscari. 

Kiai-ul, eliberat de cel care executa miscarea functioneaza ca un stimul sonor pentru depasirea acestei 

limite fizice. In acelasi timp, expiratia cauzata de contractia abdominala care se produce în momentul 

eliberarii kiai-ului, actioneaza ca un stimul psihic intern pentru concentrarea fortei. 

Deci, antrenamentul pentru dezvoltarea fortei în karate-goshin-do trebuie sa fie orientat catre aceasta 

coordonare a respiratiei si a miscarii corpului, în încercarea oricarui kara-teka de a-si depasi limitele 

fizice si psihice. 

textele au fost preluate din revista de arte martiale „Samurai Magazine” nr. 9, Editura A 92, Iasi, cu permisiunea editorului, dl.

Neculai Amalinei;

URL: http://www.shogun.ro/index.php?p=samurai_magazine

IV-Filosofie 

1. Dojo 

2. Exemplu de practica 

3. Regulile lui Confucius 

4. Cele douazeci de Principii ale artei Karate Do 

5. Eseu despre BUSHIDO 

6. Hitotsu, reigi o omonzuru koto -Dojo Kun. 

7. Poarta Artelor Martiale 

8. Loialitatea, codul etic al Artelor Martiale 

9. OSSS! 

editorial preluat din revista de arte martiale „Samurai Magazine” nr. 23, Editura A 92, Iasi, cu 

permisiunea editorului, dl. Neculai Amalinei; 

URL: http://www.shogun.ro/index.php?p=samurai_magazine 

DOJO 

DOJO, sala de antrenament, este un cosmos în miniatura unde ne întiinim cu noi însine -cu frica si 

nelinistea, cu obiceiurile si reactiile diferite pe care le avem. Aceasta este arena conflictuala restrînsa 

unde ne confruntam cu un adversar care nu este de fapt adversarul adevarat. El este partenerul de 

antrenament, care ne ajuta sa ne cunoastem mai bine si sa descoperim adversarul: propriul nostru ego. în 

sala de antrenament se învata foarte multe lucruri într-un timp foarte scurt, si mai ales învatam ceea ce 

 

sîntem de fapt în realitate si cum reactionam în fata situatiilor de viata. Conflictele care au loc în sala de 

antrenament ne ajuta sa facem fata conflictelor din afara salii de antrenament. Disciplina si concentrarea 

necesara în sala de antrenament le folosim si în afara salii de antrenament, în viata obisnuita. Activitatea 

din Dojo este plina de surprize, orice moment este inedit, în orice moment învatam ceva nou, sau folosind 

terminologia Zen, Dojo este un loc de auto-iluminare. 

Primul lucru pe care elevul îl învata în sala de antrenament este sa o pastreze curata. Elevii spala sala la 

începutul si sfîrsitul antrenamentului, nu ca o dovada de disciplina oarba, nici pentru a fi înjositi, ci 

pentru a învata sa fie curati si sa respecte munca. Un echipament curat si un corp curat, respectul fata,de 

tine însuti, fata de cei din jur si fata de Artele Martiale vor conduce inevitabil catre un spirit curat. 

Intr-o sala de antrenament curata, unde se antreneaza artisti martiali cu un spirit curat, reflexele luminii 

se întîlnesc cu cele ale spiritului. 

In primul numar din acest an, revista SAMURAI va aduce cîteva… reflexe din Dojo, însotite de cele mai 

bune gînduri si urari. 

1. Cea mai mare forta care exista se gaseste în inima omului. 

2. Fii sincer si de buna credinta! Poti minti pe altii, dar nu te poti minti pe 

tine. 

3. Fii modest. Modestia te plaseaza exact pe locul care îl meriti în scara 

valorilor vietii. Fara modestie nu poti învata artele martiale. 

4. Finalizeaza ceea ce ai început. Artele Martiale necesita o practica 

constanta, deci nu exista scuze pentru parasirea lor. In orice moment esti 

împreuna cu mintea si corpul tau. Nu renunta niciodata sa te antrenezi. 

5. Invinge greutatile si depaseste obstacolele. Daca esti aruncat de opt ori 

si a noua oara te-ai ridicat, ai cîstigat. 

6. Invata sa-ti cunosti limitele pentru a le putea depasi. 

7. Cele spuse de instructor reprezinta doar o parte din ceea ce ai de 

învatat. Studiaza singur, intens si sincer. 

8. Nu te lasa învins de greutatii Nu-ti alege prieteni printre cei care te 

sfatuiesc sa renunti la perfectionarea ta. 

9. O înfrîngere în sala te va ajuta sa te cunosti, sa rezisti si sa previi 

adevaratele lovituri pe care le poti primi în timpul vietii tale. 

10. Nu te grabi sa imiti. Exemplele proaste sînt mult mai numeroase decît 

cele bune. Verifica si gîndeste singuri 

11. Prin practicarea Artelor Martiale nu îti dovedesti superioritatea fata de 

cei din jurul tau. Nu uita, cu TINE te întrecil 

12. A sta în doua picioare este greu si obositor, dar numai în acest mod te 

poti ridica catre Soare. 

13. Se spune ca oamenii sînt facuti din pulberi de stele. Daca acest lucru 

este adevarat, atunci faceti astfel ca ele sa straluceasca din nou în voi. 

Exemplu de practica

Un tînar a traversat Japonia în cautarea unei scoli de Arte Martiale conduse de un maestru renumit.

Cînd a ajuns la dojo, a solicitat ca Maestrul sa-i acorde o audienta.

-Ce doresti de la mine?, a întrebat Maestrul.

-As dori sa ma primiti ca elev si sa ajung cel mai bun karateka din regiune. Cît timp

trebuie sa studiez pentru aceasta?

-Zece ani pe putin, a raspuns maestrul.

-Zece ani reprezinta mult timp pentru mine, a spus tînarul. Dar, daca voi studia de

doua ori mai mult decît ceilalti elevi?

 

-Douazeci de ani, a replicat Maestrul.

-Douazeci de ani?! Dar daca voi practica zi si noapte cu tot efortul de care sînt în

stare?

-Treizeci de ani, a raspuns Maestrul.

-Venerabile Sensei, de ce de fiecare data cînd îmi afirm dorinta de a munci mai

mult, îmi spuneti ca studiul va dura mai mult?, a întrebat tînarul.

-Raspunsul este simplu si clar. Cînd un ochi este fixat asupra locului unde vrei sa

ajungi, nu îti mai ramîne decît un singur ochi pentru a privi drumul.

Regulile lui Confucius

Orice lucru are radacini si ramuri. Tot astfel, faptele noastre au consecinte si o parte din esential. Acela

care stie ce este esentialul si care sînt consecintele, nu se îndeparteaza de adevar.

Doctrina Marelui Studiu consta în a face sa straluceasca în noi lumina tuturor virtutilor, sa reînoiasca

oamenii si sa duca destinul nostru la cea mai înalta perfectiune.

Cînd se cunoaste Scopul acesta, putem lua hotarîrea de a-l atinge.

Cînd am luat aceasta hotarîre, nu mai sîntem tulburati de îndoiala.

Cînd ne-am eliberat de îndoiala, putem sa gasim Linistea Sufletului.

Cînd posedam linistea sufletului, trebuie sa cercetam cum trebuie sa Procedam.

Cînd am cercetat cum trebuie sa procedam, putem atinge scopul, adica Perfectiunea.

Perfectiunea, Adevarata Perfectiune, este o lege a Cerului.

A cauta Perfectiunea prin Sine însusi este munca si datoria Omului.

Acela care a atins Perfectiunea se mentine fara multa staruinta pe Calea de Mijloc; el

urmeaza fara efort Calea.

Acesta este înteleptul care poseda cea mai înalta Perfectiune.

Confucius (551-479 IC.) 

Cele douazeci de Principii ale artei Karate Do 

1. Karate începe si se sfîrseste cu salutul. 

2. In Karate nu exista atac. 

3. Karate-ul este onoarea si completarea unui spirit drept. 

4. Cunoaste-te mai întîi pe tine, pentru a-i cunoaste pe altii. 

5. Tehnica interioara, mentala, este mai importanta decît tehnica fizica. 

6. Este necesar sa se pastreze spiritul detasat. 

7. Nesansa provine din neglijenta. 

8. Efectueaza orice activitate în spiritul Karate-ului. 

9. Karate Do trebuie practicat toata viata. 

10. Orice problema în Karate poate fi rezolvata, daca se face referinta la exemplele din natura. 

11. Karate este asemanator apei clocotite, care înceteaza sa mai fiarba, apoi se raceste, daca nu se 

întretine focul. 

12. Sa nu încerci niciodata sa cîstigi si sa nu accepti niciodata sa pierzi. 

13. Adapteaza-ti atitudinea în functie de cea a adversarului. 

14. Secretul unei lupte consta în manevra între adevar si fals. 

15. Gîndeste-te ca mîinile si picioarele sînt arme albe. 

16. Din momentul cînd trecem pragul usii ne asteapta milioane de dusmani. 

 

17. Incepatorii trebuie sa intre în pozitia de garda. Mai tîrziu, orice actiune va pleca din pozitia naturala. 

18. Kata trebuie practicat corect, dar lupta martiala este altceva. 

19. Nu uita sa schimbi ritmurile si tehnicile, starea de tensiune -relaxare, repede -încet, înalt si jos. 

20. Sa încerci tot timpul sa inventezi. 

Gighin Funakoshi 

Eseu despre BUSHIDO 

Bushido reprezinta modul specific de viata pentru japonezi. în lume, exista multe sisteme care cultiva 

multe feluri de virtuti; toate sînt bune, dar numai acei oameni care într-adevar pun în evidenta acele 

virtuti urmeaza calea Bushido. 

Pentru a învata care este Drumul, trebuie sa uitam ego-ul si sa ne trezim catre adevar. Sa aruncam deci 

iluziile, sa ne clarificam pozitia care o ocupam, între cer si pamînt, sa privim lucrurile asa cum sînt ele în 

realitate si sa realizam negarea eu-ului. 

Exercitarea ego-ului este o greseala. Originea fiecaruia dintre noi este din aceeasi sursa si am mostenit 

corpul de la parintii nostrii, care, la rîndul lor, au primit viata de la parintii lor. De aceea nu are sens sa 

spunem „eu” sau „eu însumi”, deoarece în realitate nu exista acest lucru. O mama care asteapta un copil, 

îl poarta aproape patruzeci de saptamîni în corpul ei, hrânindu-l cu propria ei respiratie si propriul ei 

sînge. Aceasta reprezinta o unire în dragoste . Astfel, atunci cînd nu exista nici un gînd pentru sine, se 

poate dezvolta Bushido. 

Armonia este la baza cerului si a pamîntului, si Marele Drum pentru fiintele omenesti. Toate lucrurile, 

oriunde, sînt interdependente. Nimeni nu exista din el însusi. Datorita eforturilor tuturor fiintelor, noi 

supravietuim. De aceea, trebuie sa manifestam compasiune pentru tot ce are viata. 

Cel mai important element din Bushido este recunostinta. Recunostinta pentru cei care ne-au dat viata si 

pentru cei care i-au precedat, recunostinta catre toate fintele si recunostinta pentru cele Trei Comori: 

Buddha, Dharma si Sangha. Bushido deriva din a Doua Comoara. Dharma este Legea Universului. Ea 

este nemasurat de vasta. Deoarece nu are forma si nici sfîrsit, nu poate fi înteleasa usor. Cerul si 

Pamîntul nu o pot cuprinde, iar un torent de cuvinte nu o pot descrie. Pentru a întelege Dharma uita-te la 

lucrurile care sînt în jurul tau si examineaza-ti inima. Nu este nevoie sa cauti în alta parte. Oamenii se 

închina diferitelor fiinte divine, dar în realitate, toate fiintele divine si toti Buddha sînt Unul. 

Aceste moduri de a-ti manifesta recunostinta, trebuie puse în practica, în societate; aceasta este esenta 

Bushido-ului pe care eu îl practic. Totusi, în societatea moderna, sînt oameni carora nu le pasa de nimic, 

cu exceptia bunastarii lor materiale, angajîndu-se astfel în tot felul de afaceri si chiar depasind legea, 

pentru a merge înainte. Unii dintre cei care sînt pusi sa serveasca oamenii, deci sînt platiti de stat, 

asteapta sa fie ei serviti si în felul acesta nu îsi cîstiga, ci îsi fura salariile. Ce stiu toti acesti oameni despre 

Bushido? 

Dorintele de celebritate si îmbogatire au înlocuit dorinta de iluminare. Stiinta moderna a captivat 

oamenii egoisti care prefera abstractiunile ei, emotiei omenesti. în timpul istoriei, Japonia a importat 

multe idei. Cîteva au fost bune si au devenit o parte din cultura noastra; si totusi ceea ce unii înteleg prin 

asa-numitele „stiinte moderne”, otravesc încet natiunea noastra. 

Astazi, fiecare „revendica” drepturi: drepturi sociale, individuale, de proprietate, etc. Este imposibil sa 

discerni orice cu ajutorul legii, ridicata la rang de stiinta. Atîtea lucruri sunt neclare, încît distinctia între 

ceea ce este just si ceea ce este impropriu este estompata. Legalitatea va distruge initiativa si va înlatura 

compasiunea; încrederea, loialitatea, onoarea, dragostea, umilinta si alte virtuti nu vor putea fi niciodata 

legiferate. Numai Bushido alimenteaza aceste virtuti. Legea nu poate fi niciodata mai mult decît un 

artificiu; Bushido este Legea spiritului. 

Trebuie sa ne uitam unii la ceilalti, indiferent de gradul de bunastare, sa distrugem dorintele egoiste, sa 

 

stam cu curaj în fata adversarilor nostri si pe deasupra sa pastram un spirit nealterat. Acesta este 

Bushido. 

Yamaoka Tesshu Maestru de sabie (1836-1888) 

Hitotsu, reigi o omonzuru koto -Dojo Kun.

Karate Do reprezinta drumul spre respectul universal.

Salile unde se practica Artele Martiale se numesc „Dojo”. Desi Dojo este acum un termen generic, el a

fost folosit pentru prima data în kenjutsu (arta sabiei), cu multe secole în urma si provine din termenul

budist care desemneaza „un loc pentru iluminare”.

în Dojo, antrenamentul este intensiv si sustinut, accentuîndu-se disciplina si respectul ca modalitati de

formare a personalitatii umane.

Cuvîntul „reigi”, citat în Dojo Kun, provine din eticheta si disciplina caracteristice studiului sabiei

japoneze. în extensie, „reigi” semnifica deferenta si respectul pentru sala, maestru si arta în sine.

Karate Do, Kendo, Aikido, Judo etc sînt expresii ale culturii japoneze. De aceea, multe dintre aspectele

speci¬fic japoneze reflectate în aceste Arte Martiale sînt greu de înteles pentru practicantii din afara

Japoniei. în orice Dojo însa, elevii, fie ca sînt sau nu japonezi, trebuie sa urmeze codul manierelor

exprimate prin „reigi”, care reprezinta manifestarea respectului reciproc între practicanti, la orice nivel.

O semnificatie incontestabila a studiului de sabie este reprezentata de „întîlnirea cu tine însuti”, iar

starea de calm mental obtinuta astfel, ajuta la rezolvarea problemelor de viata. Un practicant de Kendo,

Aikido sau Karate Do nu trebuie sa uite ca, prin acceptul sau de a studia arta respectiva, el se alatura

unui antrenament, care are radacinile în complexul de tehnici de lupta ale samurailor. în felul acesta,

elevul respectiv este conditionat sa accepte rigorile unui astfel de antrenament, nu numai pentru sine, dar

si pentru practicarea valorilor morale care sustin Artele Martiale. De aceea, Kendo sau Kenjutsu nu erau

practicate decît de bushi (razboinicii japonezi). Spiritul de lupta, perseverenta, îndemînarea specifica în

studiul armelor, stapînirea de sine în toate situatiile, au { fost scopurile finale ale studiului de sabie.v”

Maestrii de prestigiu în Artele Martiale sînt apreciati deoarece garanteaza perpetuarea si transmiterea

unei

educatii prin care se cultiva un caracter integru. Astfel, un maestru de Arte Martiale va lupta permanent

ca elevii

sai sa învinga frica, îndoiala, surpriza si confuzia. Prin confruntarea acestor probleme cu partenerii lor

de antrena¬

ment, practicantii de Arte Martiale ating clarviziunea care le permite sa se adapteze fiecarei situatii

create. Numai

astfel se pot gasi solutiile pentru a depasi momentele dificile care apar în Dojo. Acest antrenament

mental_este |

util si în diferite alte aspecte ale vietii.

Din aceste mo¬tive, modul de mani¬festare în Dojo si implicit „reigi” sînt considerate foarte importante

si se ur¬meaza cu strictete.

în acest context trebuie apreciat pri¬mul pincipiu al Artei Karate Do, formulat de maestrul Gighin

Funakoshi: „Karate wa rei ni hajimari, rei ni owaru koto wo wasureru na.”

Karate începe si se sfîrseste cu salutul.

Poarta Artelor Martiale

Cuvîntul japonez nyumonsha are o semnificatie deosebita pentru practicantii Artelor Martiale. Nyu 

 

scris cu aceleasi caractere ca si irimi înseamna „a intra”, mon semnifica „poarta”, iar sha se refera la o 

„persoana care face ceva -un practicant”. Sumînd semnificatia tuturor acestor cuvinte, nyumonsha 

înseamna „o per¬soana care intra pe poarta”. 

Pentru a întelege pe deplin „intrarea pe poarta”, trebuie sa analizam arhitectura traditionala japoneza. 

In Japonia, si arhitectura a fost influentata de amenintarea! razboiului. Razboiul civil din Japonia a 

durat mai mult de doua secole, ceea ce a facut ca japonezii sa se adapteze unui mod de viata, care era în 

permanenta amenintat de dis¬trugere. 

Aceasta stare de lucruri se reflecta si în modul în care este construita o casa traditionala japoneza. Desi 

ea este patrata, camerele sînt dispuse înauntru dupa o spi¬rala. Acelasi plan arhitectonic se regaseste si 

în castelele japoneze de epoca. în castel se intra pe o poarta, dar pen¬tru a se obtine accesul la camerele 

principale ale struc¬turii, trebuia sa se parcurga un traseu circular, trecînd printr-o serie de porti, pîna 

cînd se ajungea în centrul constructiei. De fapt, multi dintre vizitatorii unui castel sau case din Japonia, 

nu aveau nevoie sa ajunga atît 

de departe, deoarece pro-

jblemele lor puteau fi rezol¬vate în camerele de la intrare. Doar membrii familiei sau per¬soanele de 

încredere aveau accesul catre okunoma -încaperile acunse -care erau situate în inima constructiei, în 

arhitectura unui castel, 

un astfel de aranjament avea, de asemenea, si o importanta 

strategica; o forta invadatoare ar fi fost tot timpul pusa în difi¬cultate, deoarece trebuia sa ocoleasca 

multe colturi pentru a strapunge apararea castelului. Asaltul fortei invadatoare era astfel frînat, pentru 

ca, de fiecare data cînd soldatii inamici trebuiau sa treaca printr-o deschidere -poarta -erau atacati de 

catre cei care aparau castelul Totusi, labirinturi similare apar si în constructiile japoneze care nu erau 

supuse unor amenintari armate, cum ar fi templele Shinto. Altarul unui astfel de templu este întotdeauna 

în centrul unui complex de camere dispuse dupa o spirala, lînga care se afla constructii auxiliare. De 

asemenea, o casa japoneza de ceai este situata într-o gradina interioara, special construita pentru a o 

include. Probabil, motivul spiralei are radacini mai adînci în psihicul japonez, decît cele generate de 

necesitatile razboiului. 

Indiferent însa de motivele unei astfel de solutii arhitecturale, ne putem da seama ca „persoana din fata 

portii” este cineva care are mult de lucru în fata sa. Persoana în cauza nu are acces direct la „inima” 

lucrurilor asupra carora îsi concentreaza atentia, apropiindu-se oblic de destinatia sa, parcurgînd astfel 

un traseu în spirala. 

Acesta este motivul pentru care, daca sîntem hotarîti si seriosi în legatura cu DO -drumul -pe care 

tre¬buie sa-l parcurgem în Artele Martiale, trebuie sa gîndim despre noi însine ca nyumonsha. 

întotdeauna va exista inca o poarta in fata noastra, inca un colt de ocolit si inca ceva nou de descoperit 

Loialitatea, codul etic al Artelor Martiale 

în cartea „Zen în miscare”, C. W. Nicol apreciaza ca „Japonezii sînt prin natura lor extrem de loiali”. 

Practicantii de arte martiale stiu ca unul dintre cele mai cunoscute coduri de comportament ale 

luptatorilor japonezi este denumit „Bushido” -drumul razboinicului. în forma sa elementara, el ne este 

transmis înca din perioada Yamato (400-645) si este considerat un cod nescris de comportament. Dupa 

multe generatii, au fost elabo¬rate si reguli scrise de compor¬tament care au influentat deci¬siv viata 

samurailor. înca din acele timpuri, codul Bushido se concentra în primul rînd asupra loialitatii 

samuraiului fata de conducatorul sau, definind astfel statutul omului de arme si al familiei sale. 

Loialitatea devenea astfel trasatura definitorie pentru un samurai. Generalul japonez Minamoto 

Yoritomo (1147-1199), care ulterior a devenit Sogun, a introdus respectarea loialitatii, în forma unui 

juramînt de credinta denumit „Kishomon”, care era citit si semnat de catre samurai. 

Ulterior, în scolile vechi de arte martiale din Okinawa si Japonia, instructorii cereau loialitate din partea 

elevilor si interziceau predarea artelor martiale respective în afara dojo. Sistemele de arte martiale de 

 

atunci erau total diferite de cele care se prac¬tica astazi, deoarece orice tehnica martiala era valabila

numai daca îsi dovedise efi¬cacitatea pe cîmpul de lupta. Doar pastrarea tehnicilor de lupta secrete,

putea sa asigure supravetuirea.

în afara de acest aspect, disciplinele martiale clasice -Koryu -erau influentate puter¬nic de traditia

religioasa, bu¬dista sau Shinto. Fiecare traditie martiala era legata de un templu sau de un altar, si

implicit de patronul sau zei¬tatea corespunzatoare, care proteja scoala respectiva si pe practicantii ei.

Astfel, în multe Koryu au fost introduse juramintele de sînge, Keppan, care erau angajamentele prin care

se cerea admiterea la o scoala de arte martiale. Aces¬te angajamente trebuiau scrise si semnate cu sîngele

viitorului practicant de arte martiale.

Desi codul Bushido nu mai exista astazi în sensul oficial, iar angajamentele de loialitate au doar o tenta

simbolica si traditionala, spiritul lor a fost pastrat. De exemplu, în „Fundamentele politicii noastre

nationale” (Kokutai no Hongi), publicata în anul 1937 de catre Ministerul Japonez al Educatiei, sînt

scoase în evidenta urmatoarele:

„Un luptator trebuie în timpuri normale sa încurajeze respectul fata de divinitati si predecesorii sai pastrînd 

astfel traditia sa familiala, sa se antreneze pentru a fi gata sa faca fata tuturor situatiilor de

criza, sa se îmbrace cu întelepciune, bunacuviinta si valoare, sa înteleaga semnificatia milei, sa lupte

pentru a fi sen¬sibil la fragilitatea naturii”.

Maestrul Gighin Funakoshi a exprimat loialitatea în Arta Karate Do prin Dojo Kun, regulile Dojo, care

trebuie sa caracterizeze un karateka: lupta pentru perfectionarea caracterului, apararea Adevarului,

cresterea volumului de efort, onorarea principiilor etichetei, învatarea controlului de sine.

Edificata si practicata pe parcursul unei civilizatii milenare, cultivata si pusa în evidenta de catre cele

mai representative valori ale culturii japoneze, loialitatea exprima codul etic al artelor martiale.

OSSS!

Cuvîntul „Oss” este de origine japoneza si a fost folosit pentru prima oara de catre elevii Scolii Navale

Japoneze.

Acest cuvînt este extrem de vehiculat în lumea Karate-ului, înteles si schimbat de catre practi¬cantii

diferitelor nationalitati, nu numai în situatia salutului zilnic, dar si pentru a înlocui expresii cum ar fi

„multumesc”, „încîntat”, „la revedere”, „am auzit” si „am înteles”.

El trebuie pronuntat din partea de jos a abdomenului si însotit de de un salut adec¬vat, care denota

respect, simpatie si încredere fata de cel de lînga tine.

„Oss”, în transcriere fonetica, se scrie cu doua ideograme: osu = a împinge, shinobu = a suferi.

Prima ideograma, osu, semnificînd „a împinge”, simbolizeaza spiritul com¬bativ, importanta efortului,

depasirea tuturor obsta¬colelor pentru a le înlatura si a avansa cu o atitudine pozitiva imuabila.

A doua ideograma, shinobu semnificînd „a suferi”, exprima curajul si spiritul perseverentei, rezistenta la

depresiune, suportarea durerii fara a renunta la scopul propus, pastrînd în acelasi timp un moral ridicat.

Tineretea este caracteri¬zata de aceste calitati fizice si morale pentru a face fata tuturor experientelor de

viata. în acelasi timp, aceste calitati sînt mentinute si dezvoltate numai printr-un efort zilnic si

permanent.

„Talentul nu înseamna nimic fara munca”, se spune adeseori.

Cuvîntul cheie pentru a aminti aceasta maxima tinerilor în scopul de a-i determina sa fie hotarîti este,

dupa parerea mea, „Oss”, asa cum a fost folosit pentru prima oara de catre elevii Scolii Navale Japoneze.

Cuvîntul „Oss” nu trebuie folosit oricum.

Din acest moment, reexaminati-va atitudinea, pozitia, starea de spirit, modul de pronuntare si armonia

dintre acestea; bustul se înclina pastrînd trunchiul drept, barbia este retrasa în timp ce se pronunta

cuvîntul.

Miscarea, respiratia si maniera de a pronunta astfel efectuate, contribuie la umplerea partii de jos a

abdomenului (Tanden) cu K/si forta.

 

Daca ne referim la la principiile AUN (a-u-n), o metoda de respiratie pentru a armoniza Fiinta cu 

Universul, aceasta înseamna „Cer si Pamînt”, „Yin si Yang” (Inyo), care sînt elemente contrare (negativ 

si pozitiv) ce compun Universul nostru. 

Shihan Hirokazu Kanazawa, 9 Dan 

V.-Întrebări frecvente 

Intrebare: Ce este karate-do?

Raspuns: Karate este intelesul fara arme al auto-aparari, care consista in tehnici de blocare, indepartare

un atac si lovire.

Intrebare: Ce inseamna „karate-do?

Raspuns: Cuvantul „Karate” este alcatuit din cuvinte japoneze: „kara” si „te”. „Kara” inseamna „gol”

si „te” inseamna „mana”. „Do” inseamna „cale”. Deci Karate-Do inseamna „calea mainii goale”

Intrebare: De unde vine numele stilului „Shotokan”?

Raspuns: Funakoshi era profesor si poet, iar in viata literara si-a ales pseudonimul SHOTO, insemnand

literal „valuri de pin”. Mai tarziu, Maestrul Funakoshi a explicat cum vantul care adia printre „valurile

de pini” de pe Muntele Torao i-a adus multa inspiratie. In 1936 Maestrul a deschis un dojo in Tokyo.

Acesta a fost numit SHOTOKAN de catre studentii sai, iar acest nume a devenit popular si in cativa ani,

odata cu popularizarea stilului practicat de Shoto in scoala sa, numele scolii s-a extins si asupra stilului.

Numele SHOTOKAN s-a format de la Sho (pin), To (val) si Kan (casa ori scoala).

Intrebare: Este Shotokan-ul un stil, unul bine definit, fara legatura cu altceva?

Raspuns: Raspunsul a venit chiar de la Maestrul „Shoto”. Intr-unul dintre antrenamente, unul dintre

studentii sai a spus ca el practica stilul Shoto Ryu. Auzind acesta Funakoshi s-a infuriat si i-a spus TU

PRACTICI KARATE SI NUMAI KARATE. KARATEUL ESTE NUMAI UNUL.